CAZUL Khashoggi: Rusia avertizează Statele Unite să nu se implice în succesiunea monarhică din Arabia Saudită. Pe cine susţine Vladimir Putin

Administraţia Vladimir Putin a avertizat Statele Unite să evite orice efort de influenţare a succesiunii la tron în Arabia Saudită, exprimând susţinere pentru controversatul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, suspectat de implicare în asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi.

7500 afișări
Imaginea articolului CAZUL Khashoggi: Rusia avertizează Statele Unite să nu se implice în succesiunea monarhică din Arabia Saudită. Pe cine susţine Vladimir Putin

Succesiunea monarhică din Arabia Saudită: Rusia avertizează Statele Unite să nu se implice, dar îl susţine pe prinţ moştenitor suspectat de implicare în asasinarea jurnalistului Khashoggi

Mihail Bogdanov, adjunct al ministrului rus de Externe şi emisar în Orientul Mijlociu al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a afirmat că prinţul Mohammed bin Salman are tot dreptul de a-i succeda regelui Salman bin Abdulaziz, în vârstă de 82 de ani.

"Sigur că ne opunem ingerinţelor. Poporul saudit şi conducerea trebuie să decidă asupra acestor chestiuni. Regele a luat o decizie şi nu îmi pot imagina pe ce temei cineva din America se poate amesteca într-o astfel de problemă şi poate stabili cine ar trebui să conducă Arabia Saudită acum sau în viitor. Este o problemă internă a Arabiei Saudite", a declarat Mihail Bogdanov, potrivit agenţiei de presă Bloomberg.

Întrebat dacă prinţul Mohammed bin Salman are dreptul de a-i succeda tatălui său, Mihail Bogdanov a precizat: "Desigur. Totul a fost decis, este absolut clar. Noi suntem în contact cu saudiţii şi nu vedem nicio sursă de preocupare în acest lucru".

Lideri ai Congresului SUA i-au atribuit prinţului moştenitor Mohammed bin Salman ordinul de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi în Consulatul saudit din oraşul turc Istanbul, argumentând că Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a ajuns la aceeaşi concluzie.

Rusia a construit relaţii foarte bune cu Arabia Saudită de când regele Salman l-a numit pe prinţul Mohammed bin Salman moştenitor al tronului. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost foarte încântat să îl întâlnească pe prinţul Mohammed bin Salman la summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente G20, desfăşurat recent în Buenos Aires (Argentina).

După ce prinţul Ahmed, fratele regelui Salman, a revenit la sfârşitul lunii octombrie în Arabia Saudită, au apărut speculaţii că unii membri ai familiei regale ar vrea să îl numească pe acesta rege. Prinţul Mohammed bin Salman, în vârstă de 33 de ani, şi-a consolidat puterea de când a fost numit, în 2017, succesor la coroana regală saudită, marginalizându-şi adversarii.

Oficiali americani au semnalat recent că ar putea susţine numirea prinţului Ahmed rege saudit, au declarat sub protecţia anonimatului surse saudite citate de agenţia Reuters. Deşi preşedintele american, Donald Trump, a evidenţiat necesitatea menţinerii relaţiilor cu Arabia Saudită în pofida asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, rezident în SUA, alţi lideri de la Washington l-au criticat dur pe prinţul Mohammed bin Salman. Senatorul republican Lindsey Graham l-a numit pe potenţialul viitor rege saudit "nebun" şi "periculos".

Cazul jurnalistului disident Jamal Khashoggi, asasinat în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul, a generat critici vehemente la nivel internaţional. Canada, Franţa, Statele Unite şi Germania au introdus sancţiuni punctuale contra Arabiei Saudite după moartea jurnalistului.

Jamal Khashoggi a dispărut pe 2 octombrie 2018 în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu. Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o "ficţiune", a afirmat sir John Sawers, un fost director al Serviciului britanic de informaţii externe (MI6).

Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot. Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici