CE a comunicat Bucureştiului că iniţiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii

Comisarul european Viviane Reding a adresat o scrisoare autorităţilor române în care afirmă că CE iniţiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii pentru nerespectarea în totalitate a regulilor UE privind libertatea de circulaţie.

2137 afișări
Imaginea articolului CE a comunicat Bucureştiului că iniţiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii

CE a comunicat Bucureştiului că iniţiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii (Imagine: Mediafax foto/AFP)

În scrisoarea datată ianuarie 2013 se arată, conform unor surse, că împotriva Marii Britanii sunt iniţiate proceduri de infringement în vederea asigurării transpunerii integrale şi corecte a regulilor UE privind libera circulaţie.

"Una dintre problemele ridicate în aceste proceduri a fost că Marea Britanie nu eliberează muncitorilor din România şi Bulgaria, în primul an în care aceştia muncesc în această ţară, aceleaşi documente ca în cazul muncitorilor din alte state membre", se arată în scrisoare.

Recunoscând că legile UE permit Marii Britanii să menţină temporar un sistem de permise de muncă pentru lucrătorii din România şi Bulgaria, Comisia a conchis că cei care au permis de muncă au acelaşi drept de şedere ca şi ceilalţi muncitori din UE şi trebuie să le fie emise documentele corespunzătoare de rezidenţă, se mai arată în scrisoarea lui Reding.

Marea Britanie a recunoscut că muncitorilor din România şi Bulgaria trebuie să le fie emise documentele corespunzătoare de rezidenţă potrivit directivelor UE, iar Comisia a cerut detalii de la autorităţile britanice privind timpul de aşteptare pentru obţinerea acestor documente, inclusiv în lumina probelor furnizate de cetăţeni europeni care se plâng de întârzieri.

În scrisoare se precizează că răspunsul autorităţilor din Marea Britanie este aşteptat.

Presa britanică a relatat că euroscepticii din Partidul Conservator britanic îl presează pe David Cameron, premierul Angliei, să menţină restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari şi în anul 2014.

De asemenea, presa britanică a relatat, recent, că Guvernul de la Londra ia în considerare, între alte opţiuni, lansarea unei campanii publicitare negative în România şi Bulgaria, în încercarea de a a-i convinge pe potenţialii imigranţi să nu vină în Marea Britanie după anularea restricţiilor, în 2014.

Downing Street a anunţat că Guvernul este hotărât să împiedice un potenţial impact al imigranţilor asupra pieţei muncii, dar a subliniat că Marea Britanie va acţiona în cadrul dreptului la liberă circulaţie în UE. Guvernul ar examina totodată ideea unei campanii publicitare negative adresate unor potenţiali imigranţi români şi bulgari care să combată ideea potrivit căreia străzile britanice sunt "pavate cu aur".

Măsurile tranzitorii, introduse în 2005, care restricţionează drepturile cetăţenilor români şi bulgari de a trăi şi munci în alte state UE vor expira la 1 ianuarie 2014. În prezent nu există nicio estimare oficială a numărului potenţialilor imigranţi din cele două state. Parlamentari conservatori avertizează că nu trebuie să se repete situaţia de la aderarea Poloniei la UE, când laburiştii au subestimat numărul potenţial al imigranţilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici