„Comisia Europeană a decis astăzi să sesizeze Curtea de Justiţie a UE în cazurile Maltei şi României din cauza eşecului de a lansa la nivel naţional politici în sensul Directivei UE//94/2014 privind construirea unei infrastructuri pentru combustibili alternativi”, se arată într-un comunicat postat joi pe site-ul Executivului UE.
„Cadrul politic naţional constituie principalul instrument pentru asigurarea unor măsuri coordonate în sensul construirii infrastructurii necesare pentru combustibili alternativi, inclusiv puncte pentru încărcarea acumulatorilor vehiculelor electrice şi staţii de realimentare cu gaz natural şi hidrogen. Construirea acestui cadru contribuie şi la evitarea fragmentării pieţei interne, datorită introducerii în mod coordonat a combustibililor alternativi”, precizează Comisia Europeană.
„Statelor membre li s-a solicitat să prezinte Comisiei Europene măsurile politice până pe 18 noiembrie 2016. Până acum, Malta şi România nu au prezentat aceste politici, deşi au primit scrisori formale de înştiinţare şi avize argumentate trimise de Comisia Europeană pe 15 februarie şi 13 iulie 2017. Accelerarea construirii infrastructurii pentru combustibili alternativi este esenţială pentru a le oferi mobilitate curată şi competitivă tuturor europenilor, după cum a anunţat Comisia Europeană în «Setul de măsuri pentru mobilitate curată» adoptat în noiembrie 2017”, subliniază Executivul UE.
CE sesizează CEJ pentru că România nu aplică în totalitate Directiva stocurilor de petrol
Comisia Europeană a deferit România la Curtea Europeană de Justiţie din cauza neimplementării în totalitate a Directivei privind stocurile de petrol.
„Comisia Europeană a decis sesizarea Curţii de Justiţie a UE în cazul României, din cauza neimplementării corecte a Directivei privind Stocurile de Petrol (Directiva Consiliului UE/119/2009)”, anunţă Comisia Europeană.
„Potrivit Directivei privind Stocurile de Petrol, statele membre trebuie să asigure menţinerea şi disponibilitatea stocurilor minime de petrol brut şi/sau produse de petrol pentru a garanta securitatea resurselor petroliere în Uniunea Europeană”, precizează Comisia Europeană.
Citeşte şi: O mişcare ce probabil va irita China. Un portavion american ar putea vizita Vietnamul, pentru prima dată după războiul între cele două ţări
Citeşte şi: FT: Germania ar putea restricţiona modul în care Facebook stochează datele utilizatorilor. „Vom lua măsuri fără precedent în acest caz”
Citeşte şi: Accident FEROVIAR în apropiere de Milano: Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite/ MAE monitorizează situaţia românilor – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Oficial chinez: Cooperarea este singura direcţie corectă pentru relaţiile comerciale dintre Statele Unite şi China