Charles Spencer o comemorează Diana la 28 de ani de la moarte: „O zi imposibilă”

Publicat: 31 08. 2025, 20:38
Actualizat: 31 08. 2025, 21:06
Comemorare printesa Diana LONDON, UNITED KINGDOM - AUGUST 31: People gather in front of the Kensington Palace for the 26th anniversary of the death of Britain's Princess Diana in London, United Kingdom on August 3, 2023. Rasid Necati Aslim / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Charles Spencer, fratele prințesei Diana, a comemorat cea de-a 28-a aniversare a morții surorii sale cu o postare emoționantă pe Instagram, duminică, 31 august, conform People.

„Flori pe care le-am cules în această dimineață din grădinile Althorp pentru insulă”, a scris el, referindu-se la locul de odihnă al prințesei de pe proprietatea familiei din West Northamptonshire.

„Mereu o zi imposibilă”, a adăugat Charles Spencer în descrierea postării, exprimând greutatea acestei zile pentru familia sa.

Diana este îngropată pe o insulă privată din Pleasure Gardens, cunoscută și sub numele de Oval Lake Grave, pe terenul domeniului Althorp. Charles a ales acest loc pentru că dorea ca sora sa să fie îngropată într-un „loc sigur”, unde fiii ei, William și Harry, să o poată vizita în privat, fără a fi deranjați de public.

Prințesa Diana a murit pe 31 august 1997, în accidentul de mașină de la Paris, alături de partenerul ei Dodi Fayed și șoferul Henri Paul. Avea 36 de ani și a lăsat în urmă doi fii, William, pe atunci de 15 ani, și Harry, de 12 ani.

Deși mormântul de pe insulă nu este accesibil publicului, cei care doresc să o omagieze pe Diana pot vizita un memorial separat construit pe teren în iulie 1998.