China: Creștere economică spectaculoasă în cel mai mare declin demografic din istoria sa modernă
Datele publicate de Biroul Național de Statistică arată că rata natalității în China, a coborât la 5,63 nașteri la mia de locuitori. S-a ajuns astfel sub nivelul scăzut din 2023. Creșterea ușoară înregistrată în 2024 se dovedește a fi fost doar o abatere temporară, nu începutul unei tendințe pozitive.
În 2025 s-au născut 7,92 milioane de copii, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 11,31 milioane. Populația totală a scăzut astfel cu 3,39 milioane, ajungând la circa 1,4 miliarde de persoane – a doua cea mai mare populație din lume, după India, mai scrie CNN.
Avans economic impulsionat de comerțul extern
În ciuda problemelor demografice, economia Chinei a înregistrat o creștere de 5% în 2025. Aceasta a fost susținută în principal de un excedent comercial record, estimat la aproximativ 1.200 miliarde de dolari. Acesta a compensat cererea internă modestă și tensiunile comerciale cu Statele Unite.
Conflictul tarifar cu administrația președintelui Donald Trump nu a împiedicat companiile chineze să își extindă exporturile către țările din Asia de Sud-Est, Africa și America Latină.
Totuși, ritmul economic a slăbit în ultimele luni ale anului. În trimestrul IV, creșterea a fost de doar 4,5% față de perioada similară din 2024 – cel mai redus nivel din 2022. Consumul intern rămâne un punct vulnerabil. Astfel, vânzările cu amănuntul au avansat doar cu 0,9% în decembrie, iar investițiile în imobiliare, industrie și infrastructură au scăzut cu 3,8% pe întreg anul. Sectorul imobiliar a suferit un declin accentuat, de peste 17%.
Îmbătrânirea populației din China este o provocare majoră
Problema natalității este amplificată de îmbătrânirea rapidă a populației. În 2025, aproximativ 323 milioane de chinezi aveau peste 60 de ani, adică 23% din totalul populației. Proiecțiile ONU indică faptul că, până în 2100, jumătate dintre cetățenii Chinei ar putea depăși această vârstă.
Această evoluție pune presiune nu doar pe sustenabilitatea economică, ci și pe planurile geopolitice și militare ale Beijingului.
Președintele Xi Jinping a declarat „securitatea populației” drept prioritate națională. Autoritățile din China au introdus stimulente financiare pentru familiile cu copii mici și au simplificat procedurile de căsătorie. Au mai lansat și programe de educație preșcolară gratuită.
Cu toate acestea, experții consideră că măsurile nu pot inversa tendința descendentă a natalității. Ei au invocat costurile ridicate ale creșterii copiilor, presiunea de pe piața muncii și faptul că responsabilitatea îngrijirii copiilor revine în mare parte femeilor.
Pentru 2026 și 2027, organisme precum OECD și FMI estimează o încetinire a creșterii economice sub 4,5%. Guvernul chinez urmează să stabilească un nou obiectiv de creștere și un plan pe cinci ani, însă provocările structurale – natalitatea redusă, cererea internă slabă și dependența de exporturi – vor continua să influențeze evoluția economiei în următoarele decenii.