Cine este bărbatul care a deschis focul la cina corespondenților de la Casa Albă
Allen, în vârstă de aproximativ 31 de ani, este rezident în Torrance, California, un oraș de coastă din zona South Bay, lângă Los Angeles, situat pe malul golfului Santa Monica, potrivit Reuters.
Șeful poliției din Districtul Columbia a declarat că anchetatorii cred că suspectul era cazat la hotelul Washington Hilton, unde avea loc cina anuală, însă motivul atacului nu a fost încă stabilit.
Postări de pe Facebook care par a-i aparține arată că a fost desemnat „Profesorul lunii” în decembrie 2024 de biroul din Torrance al C2 Education, un serviciu privat de pregătire pentru teste și meditații destinat elevilor care se pregătesc de facultate.
Un profil LinkedIn pe numele suspectului îl descrie drept „inginer mecanic și informatician ca studii, dezvoltator independent de jocuri ca experiență, profesor din vocație”.
Potrivit profilului, a obținut o diplomă de licență în inginerie mecanică la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) în 2017 și un master în informatică la Universitatea de Stat din California în 2025. Reprezentanții Caltech au confirmat că o persoană cu acest nume a absolvit în 2017.
Potrivit Secret Service, suspectul era înarmat cu o pușcă și a fost reținut după ce a deschis focul asupra unui agent în interiorul hotelului Washington Hilton, în apropierea sălii de bal unde avea loc evenimentul.
La cină participau oficiali de rang înalt, inclusiv președintele Donald Trump, soția sa Melania, vicepreședintele JD Vance și mai mulți membri ai cabinetului. Ancheta este în desfășurare.