Comisara CE pentru Extindere, în Republica Moldova: Sunteți un model de reziliență în protejarea democrației
Comisara europeană pentru Extindere s-a întâlnit la Chișinău cu premierul Alexandru Munteanu.
Cei doi au discutat pe marginea ultimului raport al Comisiei Europene, care arată că Moldova a făcut cel mai mare salt în nivelul de pregătire pentru aderare la UE, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău.
„Progresele pe care le-am făcut pe drumul nostru european ne motivează să continuăm munca la turații și mai mari. Casa noastră este Europa și aducem Europa acasă. Obiectivul este să finalizăm negocierile și să semnăm Tratatul de Aderare în 2028”, a declarat șeful Guvernului, menționând că reforma justiției și lupta anticorupție rămân priorități imediate.
Comisara Marta Kos a reiterat sprijinul pentru Moldova pe drumul său către UE: „Alegerile parlamentare recente au reafirmat încă o dată aspirația europeană neclintită a Republicii Moldova. Sunteți un model de reziliență în protejarea democrației și aveți parte de tot sprijinul nostru. Suntem o echipă și vom continua să lucrăm împreună pentru a avansa pe calea europeană”.
Oficialii au vorbit despre implementarea Planului de creștere pentru Moldova.
Comisara europeană pentru Extindere vizitează pentru a patra oară Republica Moldova în ultimul an.