Prima pagină » Știri externe » David Petraeus: Talibanii din Afganistan bat în retragere în faţa NATO

David Petraeus: Talibanii din Afganistan bat în retragere în faţa NATO

Comandantul trupelor NATO în Afganistan, generalul american David Petraeus, afirmă într-o scrisoare difuzată maţi că talibanii pierd teren în faţa trupelor coaliţiei internaţionale.
David Petraeus: Talibanii din Afganistan bat în retragere în faţa NATO

În această scrisoare, cu un ton optimist, adresată soldaţilor, generalul Petraeus dă asigurări că, în ultimele 12 luni, forţele ISAF au reuşit să preia controlul pe teren.

Potrivit oficialului militar de rang înalt, coaliţia a reuşit să îi respingă pe talibani în sudul Afganistanului şi a produs „pierderi considerabile” cadrelor de nivel intermediar ale combatanţilor islamişti.

Totuşi, generalul nu face niciun moment referire la iulie 2011, data indicată de administraţia Obama pentru începerea retragerii a 100.000 de militari americani din Afganistan.

În ultima perioadă, oficiali americani de rang înalt au relativizat acest termen-limită, explicând că acesta va marca începutul retragerii unui număr redus de soldaţi.

„La sfârşit, 2010 a fost un an de reuşite marcante, atinse cu preţul unor lupte intense. Acest an se anunţă, de asemenea, un an dificil”, scrie generalul Petraeus.

De asemenea, el mulţumeşte trupelor ISAF pentru sacrifiile făcute şi subliniază că eforturile au permis semănarea „discordiei” la vârful aparatului decizional al talibanilor.

„De-acum, insurgenţii reacţionează faţă de operaţiunile noastre, mai degrabă decât invers. Numeroase rapoarte prezintă o discordie fără precedent între membrii Shurei din Quetta, organismul de comandă al talibanilor”, mai scrie el.

Cu 711 morţi, anul 2010 a fost cel mai sângeros în rândul soldaţilor străini, în Afganistan, de la invadarea ţării, în 2001.