DEZBATEREA Joe Biden - Paul Ryan: Candidatul republican la vicepreşedinţia SUA, considerat învingător - sondaj CNN

Un sondaj realizat de CNN în rândul persoanelor care au urmărit dezbaterea de joi seara dintre republicanul Paul Ryan şi vicepreşedintele democrat Joe Biden arată că 48 la sută dintre respondenţi îl consideră câştigător pe Ryan şi 44 la sută pe Biden.

794 afișări
Imaginea articolului DEZBATEREA Joe Biden - Paul Ryan: Candidatul republican la vicepreşedinţia SUA, considerat învingător - sondaj CNN

Joe Biden şi Paul Ryan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Diferenţa dintre cei doi candidaţi se înscrie în marja de eroare a sondajului, de cinci puncte, potrivit CNN.

Un sondaj efectuat imediat după prima dezbatere prezidenţială arăta o victorie mult mai decisivă pentru Mitt Romney. Astfel 67 la sută dintre cei care au urmărit dezbaterea au declarat că republicanul a câştigat disputa televizată, faţă de 25 la sută care au declarat că victoria îi aparţine preşedintelui Barack Obama.

Dezbaterea între coechipierii lui Barack Obama şi Mitt Romney, Joe Biden şi Paul Ryan, a început joi printr-un schimb de replici tensionat cu privire la responsabilităţile administraţiei în atacul asupra consulatului de la Benghazi, în Libia.

"Vom rezolva problema până la capăt şi oriunde ne vor duce faptele, oricare ar fi ele, le vom împărtăşi cu americanii deoarece oricare ar fi greşelile care au fost făcute, acestea nu se vor repeta", a declarat Joe Biden în deschiderea dezbaterii din Danville, Kentucky (centru-est).

Paul Ryan, în vârstă de 42 de ani, a răspuns că i-a "luat două săptămâni preşedintelui să recunoscă că a fost vorba de un atac terorist" şi a reproşat administraţiei că şi-a schimbat versiunea cu privire la scenariul atacului, atribuit iniţial unui protest spontan faţă de un film islamofob publicat pe Internet. 

"Nu ar fi trebuit să avem un detaşament militar care să protejeze ambasada noastră de la Benghazi?", a adăugat Ryan apreciind că recentele atacuri antiamericane din lumea arabă arată că "atunci când lăsăm impresia de slăbiciune, inamicii sunt mai înclinaţi să ne testeze".

La 11 septembrie, ambasadorul Christopher Stevens şi trei compatrioţi ai săi au fost ucişi într-un atac asupra consulatului comis de islamişti puternic înarmaţi, un asalt care este subiectul unei anchete a administraţiei şi a Congresului.

Iranul a fost de asemenea subiectul unui schimb aprins de replici cu privire la politica externă a lui Barack Obama, republicanul afirmând că securitatea Statelor Unite a scăzut în ultimii patru ani.

"Când Barack Obama a fost ales, (iranienii) aveau suficient material nuclear pentru a fabrica o bombă. Astăzi au suficient pentru cinci", a acuzat Paul Ryan.

"Incredibil!", a replicat vicepreşedintele foarte ofensiv. "Israelienii şi Statele Unite precum şi toate serviciile de informaţii militare au ajuns la aceeaşi concluzie cu privire la apropierea Iranul de obţinerea armei nucleare. Sunt încă destul de departe", a afirmat Joe Biden.

"Nu îi vom lăsa pe iranieni să obţină arma nucleară", a adăugat acesta.

Occidentalii şi Israelul suspectează Teheranul că vrea să fabrice o bombă atomică sub acoperirea programului nuclear civil, ceea ce regimul dezminte.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici