Disidentul rus Serghei Udalţov a fost reţinut

Publicat: 17 10. 2012, 17:47
Actualizat: 24 10. 2021, 04:39

Anastasia, soţia lui Serghei Udalţov – liderul Frontului Stângii -, a declarat că acesta a fost reţinut pentru 48 de ore, calificând dosarul drept unul „regizat din toate punctele de vedere”. Serghei Udalţov a criticat în mod repetat regimul condus de Vladimir Putin.

Cu toate acestea, o sursă din cadrul serviciilor de informaţii a declarat pentru RIA Novosti că interogatoriul nu s-a încheiat, astfel că reţinerea nu este oficială.

Procurorii au anunţat miercuri iniţierea unei anchete împotriva lui Udalţov, pe baza unui documentar care susţine că acesta pregătea înlăturarea guvernului.

Locuinţa lui Udalţov a fost percheziţionată, iar el a fost dus la interogatoriu.