Doi străini vorbitori de limba rusă, reţinuţi la Chişinău. Lipeau afişe ce instigau la ură socială
„Astăzi, în jurul orei 16:00, poliţiştii au reţinut doi cetăţeni străini care lipeau, în capitală, afişe cu conţinut de chemare la ură socială, interetnică şi religioasă. Cei doi bărbaţi, cu vârstele de 22 şi 28 de ani, vorbitori de limba rusă, au intrat dimineaţă în Republica Moldova, iar instituţiile de drept examinează versiunea că scopul aflǎrii acestora pe teritoriul ţǎrii noastre este pentru a fi implicaţi activ în perturbarea procesului electoral”, transmite vineri Poliţia.
Conform sursei citate, informaţiile verificate de instituţiile specializate au stabilit că persoanele ar fi participat la taberele de instruiri privind dezordinile în masă, organizate în Serbia, Bosnia şi Herţegovina, în perioada precedentului scrutin electoral şi Referendum.
Poliţiştii anunţă că cei doi au fost duşi la Inspectoratul de Poliţie pentru cercetări.