Donald Trump, avertisment pentru americani în ultima zi de campanie înaintea alegerilor: Sunt cele mai importante din viața noastră
Președintele republican al SUA, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului, programate marți, sunt „cele mai importante din viața noastră”.
Liderul de la Casa Albă a făcut o ultimă încercare de a-și mobiliza susținătorii înaintea votului, pe care opoziția democrată speră să îl câștige, relatează agențiile AFP și EFE.
„Suntem în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, cele mai importante, cred, din viața noastră”, a spus Donald Trump într-un discurs de final de campanie, susținut în fața monumentului lui Abraham Lincoln din Washington.
O mare parte a discursului președintelui a făcut referire la eforturile pe care le-a susținut la Casa Albă și în capitală de la începutul celui de-al doilea mandat prezidențial.
Acesta a declarat că, pentru aceste alegeri, „Partidul Democrat a nominalizat cei mai radicali și periculoși candidați din istoria SUA”, inclusiv „jihadiști și membri ai Frăției Musulmane”.
Este o afirmație care a tot fost repetată de președintele american pe parcursul campaniei, în special în referirile la candidatul democrat pentru Senat din statul Michigan, Abdul El-Sayed. Dacă va câștiga alegerile, acesta ar deveni primul senator musulman din istoria Statelor Unite.
Donald Trump a fost foarte implicat în campanie de această dată, participând chiar la 25 de mitinguri în mai multe state. Printre acestea s-au numărat și bastioane republicane care ar putea să treacă de partea democraților, precum Texas, Iowa și Kansas.
Într-un interviu acordat luni publicației New York Post, Trump a declarat că, în cazul în care republicanii pierd alegerile, nu va ezita să le acorde grațieri aliaților săi.
Rolul acestei măsuri este de a-i proteja în fața unor viitoare acțiuni judiciare care ar putea apărea în urma anchetelor parlamentare pe care democrații ar putea să le lanseze.
Elon Musk, miliardarul și aliatul președintelui, care este și principalul donator al campaniei republicane, a spus luna trecută că democrații vor să deschidă astfel de anchete împotriva sa dacă vor câștiga alegerile.
Potrivit sondajelor, creșterea costului vieții, mai ales din cauza efectelor economice ale războiului împotriva Iranului, a contribuit la scăderea popularității lui Donald Trump în rândul oamenilor.
Situația ar putea duce, în alegerile din 3 noiembrie, la pierderea de către republicani a controlului asupra Camerei Reprezentanților, unde au oricum o majoritate sensibilă. Mai mult, există posibilitatea ca partidul să piardă și majoritatea din Senat.
La alegerile de la jumătatea mandatului vor fi reînnoite toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților, precum și o treime dintre mandatele din Senat.