La 11 ianuarie, Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a promulgat legea antipropagandă ce prevede interzicerea programelor de televiziune şi radio cu un conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic altele decât cele produse în statele membre ale UE, SUA, Canada şi în statele care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.
Radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova au avut un termen de 30 de zile pentru a-şi adapta serviciile de programe şi ofertele de servicii la noile norme audiovizuale, după ce legea a fost publicată în Monitorul Oficial. Pentru încălcarea prevederilor legii respective, radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii riscă sancţiuni sub formă de amendă.
Consiliul Audiovizualului de la Chişinău a reiterat convingerea că noile prevederi vor contribui semnificativ la interzicerea propagandei străine în Republica Moldova şi va asigura protecţia faţă de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior.
Ministerul rus de Externe a transmis că Moscova are dreptul de a reacţiona la promulgarea legii antipropagandă din Republica Moldova, argumentând că pachetul legislativ discriminează presa rusă.
Citeşte şi: Preşedintele sud-coreean a respins cererea premierului japonez pentru reluarea exerciţiilor militare
Citeşte şi: Recep Erdogan a anunţat că un elicopter militar turc a fost doborât în cadrul operaţiunii din Siria: Am pierdut un elicopter, dar atacatorii vor plăti un preţ mult mai mare
Citeşte şi: Poliţia turcă a reţinut 31 de persoane suspectate de legături cu organizaţia Stat Islamic
Citeşte şi: Raportul Conferinţei pentru Securitate München: Tensiunile internaţionale pot genera un „conflict semnificativ”/ UE trebuie să îşi configureze viitorul, în contextul diminuării rolului SUA
Citeşte şi: Coloana oficială a premierului Canadei, implicată într-un accident de circulaţie. Un poliţist pe motocicletă a fost rănit grav
Citeşte şi: Olimpiada împăcării | Kim Jong-Un l-a invitat la Phenian pe omologul său sud-coreean Moon Jae-In. Ce răspuns i-a dat liderul de la Seul