Foşti disidenţi din Ungaria îi cer ajutorul lui Hillary Clinton
Şefa diplomaţiei americane va efectua o vizită la Budapesta, în perioada 29-30 iunie, pentru a participa la inaugurarea unui Centru Tom Lantos pentru Democraţie, care poartă numele singurului deputat de origine ungară din Congresul american, supravieţuitor al Holocaustului, care a decedat în 2008.
„Din nefericire, în afară de crearea Institutului Tom Lantos, Guvernul este incapabil să se înţeleagă cu partidele democratice asupra vreunei probleme privind democraţia”, au denunţat, într-o scrisoare deschisă, adresată lui Clinton, celebrul scriitor György Konrad, fostul primar al Budapestei (1990-2010) Gabor Demszky sau Laszlo Rajk, fiul unui comunist reformator, condamnat la moarte şi executat sub regimul stalinist al lui Matyas Rakosi (1949-1956).
Potrivit semnatarilor scrisorii, statul de drept a fost puternic afectat în ultimul an, de când Viktor Orban se află la conducerea Guvernului. „Premierul, care se bucură de o susţinere importantă şi care a ajuns la putere cu promisiunea să consolideze democraţia, nu face altceva decât să se îndepărteze de democraţiile occidentale, pe care le califică drept învechite. Guvernul său anihilează în mod sistematic garanţiile constituţionale ale separării puterilor în stat, dar şi pe cele ale echilibrului între puteri”, se arată în scrisoare.
Ei deplâng şi faptul că Guvernul lui Orban „cere o majoritate de două-treimi viitoarelor Parlamente, pentru a modifica hotărârile sale de ordin economic”.
Orban se pregăteşte, de asemenea, să modifice, fără consultare, legea electorală.
„Vizita istroică a preşedintelui (american George) Bush, în 1989, a contribuit la crearea democraţiei ungare. Ajutaţi-ne, prin vizita dimneavoastră, să o salvăm”, conchide scrisoarea.