VIDEO Alexei Navalnîi a fost reţinut de poliţişti la graniţă. Liderii internaţionali cer eliberarea lui Navalnîi

  • Alexei Navalnîi s-a îmbarcat într-un avion spre Rusia, pentru prima dată de când a fost otrăvit, în august, deşi autorităţile ruse au anunţat că îl vor aresta şi riscă ani de închisoare, scrie Reuters.
  • Avionul lui Navalnîi a aterizat în Moscova, pe Aeroportul Sheremetyevo, după ce Aeroportul Vnukovo a fost închis din motive tehnice.
  • Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a comentat detenţia lui Navalnîi: „Îmi cer iertare. A fost reţinut în Germania? Nu ştiu nimic"
  • Poliţia de pe aeroport susţine că Navalnîi a fost reţinut de poliţia de frontieră, conform unui ordin al Serviciului Federal al Penitenciarelor.
6396 afişări

UPDATE 03:10 Departamentul de Stat al SUA cere eliberarea lui Navalnîi. Pompeo: Liderii politici puternici nu se tem de vocile cu care sunt în competiţie

Într-un comunicat oficial transmis, duminică noaptea, Departamentul de stat al Statelor Unite cere „eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Navalnîi”.

„Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Aleksei Navalnîi. Observăm cu profundă îngrijorare faptul că detenţia sa este cea mai recentă dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi şi alte figuri ale opoziţiei şi voci independente care critică autorităţile ruse”, se arată în mesajul transmis de Mike Pompeo.

UPDATE 01:50 Ţările baltice cer Uniunii Europene să impună sancţiuni Rusiei după arestarea lui Navalnîi

Oficialii lituanieni au declarat duminică că vor cere Uniunii Europene să impună rapid noi sancţiuni Rusiei ca răspuns la arestarea criticului de la Kremlin, Alexei Navalnîi.

Poliţia l-a reţinut pe Navalnîi la sosirea pe un aeroport din Moscova duminică, după ce a zburat acasă în Rusia din Germania pentru prima dată de când a fost otrăvit, vara trecută.

"Îndemnăm Rusia să-l elibereze imediat pe Navalnîi şi să-i condamne pe cei responsabili pentru atentatul la viaţa sa", a declarat ministrul lituanian al afacerilor externe Gabrielius Landsbergis, citat de Reuters.

UPDATE 22:32 Jake Sullivan, viitorul consilier de securitate naţională al preşedintelui ales al SUA, Joe Biden, cere eliberarea lui Navalnîi.

Jake Sullivan, consilierul pentru Siguranţă Naţională al preşedintelui-ales al SUA, Joe Biden, a cerut, duminică seară, eliberarea imediată a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, criticând dur acţiunile Administraţiei Vladimir Putin.

”Domnul Navalnîi ar trebui eliberat imediat, iar autorii atacului revoltător asupra vieţii sale trebuie traşi la răspundere. Atacurile de la Kremlin asupra domnului Navalnîi nu sunt doar o încălcare a drepturilor omului, ci un afront adus poporului rus care îşi doreşte să le fie auzite vocile”, a scris Sullivan pe contul său de Twitter.

UPDATE 21:51: Charles Michel, preşedintele Consiliului European: Reţinerea lui Alexei Navalnîi în Moscova este inacceptabilă. Cer autorităţilor ruse să-l elibereze imediat.

 

UPDATE 21:43: Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a comentat detenţia lui Navalnîi: „Îmi cer iertare. A fost reţinut în Germania? Nu ştiu nimic"

Autoritatea penitenciarelor a declarat că Alexei Navalnîi a fost închis pentru încălcarea termenilor eliberării condiţionate. Poliţia de pe aeroport susţine că Navalnîi a fost reţinut de poliţia de frontieră, conform unui ordin al Serviciului Federal al Penitenciarelor.

UPDATE 21:37: Navalnîi se află în continuare în zona de tranzit a aeroportului Sheremetyevo.

Pe Aeroportul Sheremetyevo oamenii care au venit să îl susţină pe Navalnîi sunt arestaţi. Alţi 53 au fost reţinuţi pe Aeroportul Vnukovo.

UPDATE 21:23: Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a scris pe Twitter un mesaj prin care susţine că reţinerea lui Alexei Navalnîi este inacceptabilă şi nedemocratică.

CITEŞTE mai mult aici.

UPDATE 20:24: Autoritatea penitenciarelor a declarat reporterilor că Navalnîi a fost reţinut conform unei cereri.

Până la proces, el va rămâne în arest, după cum relatează agenţiile de ştiri. Nici avocatului lui Navalnîi, care zbura de la Berlin, nu i s-a permis să meargă cu el. Nici purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, nici soţia lui nu au primit explicaţii de la poliţie. 

UPDATE 20:00: Poliţia l-a reţinut pe Alexei Nvalnîi la graniţă. 

Alexei a fost luat de poliţişti la graniţă, fără să îi explice motivul. Avocatului nu i s-a permis să meargă cu el, pentru că a „trecut graniţa” deja.

UPDATE 19:50

Alexei Navalnîi, primele declaraţii după ce a coborât din avion: Îmi cer scuze pentru dificultăţile întâmpinate de oamenii care au zburat cu mine, dar şi către cei care urmau să zboare de pe aeroportul Vnucovo. Eu nu am ales asta. Eu am venit şi mă bucur că am făcut asta. Este cea mai bună zi din ultimile 5 luni. Aici e casa mea. Nu îmi este frică. Ştiu că toate dosarele sunt false. Vă invit să nu vă fie frică nici vouă. Să mergem la controlul paşapoartelor.

 

UPDATE 19:15: Avionul lui Alexei Navalnîi a aterizat.

UPDATE 19:00: Aeroportul Vnukovo a fost închis din motive tehnice. Avionul în care se află şi Navalnîi este redirecţionat către alt aeroport.

Potrivit presei locale, avionul va fi redirecţionat spre aeroportul Sheremetyevo.

Mulţimea prezentă la aeroportul Vnukovo scandează ”Avion către Vnukovo!”.

 

UPDATE 18:20: Câteva zeci de persoane au fost arestate, conform Reuters, şi poliţia evacuează jurnaliştii şi suporterii lui Navalnîi afară din terminalul aeroportului.

Alexei Navalnîi s-a îmbarcat într-un avion spre Rusia, pentru prima dată de când a fost otrăvit, în august, deşi autorităţile ruse au anunţat că îl vor aresta şi riscă ani de închisoare, scrie Reuters.

Navalnîi, unul dintre cei mai mari critici ai preşedintelui Vladimir Putin, a anunţat că se va întoarce din Germania miercuri, pentru că îi este dor de ţara sa, fără să îi pese de ameninţări şi dosarele fabricate împotriva sa.

La sfârşitul anului trecut, autorităţile ruse l-au adăugat pe Navalnîi pe lista persoanelor urmărite, afirmând că Navalnîi a ”eludat supravegherea” în Germania, după ce măsurile iniţiale de supraveghere au fost demarate pe 27 noiembrie, conform unui decret oficial apărut pe Telegram. Decretul menţionează că disidentul rus ”a încetat raportările cu suspendare, deşi era obligat”, ca parte a sentinţei cu suspendare pe care a primit-o în 2014.

”Acesta este cel mai frumos moment din ultimele 5 luni”, a declarat Navalnîi pe aeroportul din Berlin, Germania, înainte de a urca în avionul spre Moscova. ”Mă simt minunat, în sfârşit mă întorc acasă”. Întrebat dacă crede că va fi arestat, el a răspuns că nu, pentru că este nevinovat. ”De ce ar trebui să îmi fie frică? Ce mi se poate întâmpla rău în Rusia? Sunt un cetăţean rus care se întoarce în ţara sa”, a declarat Navalnîi încrezător.

Avionul lui Navalnîi va ateriza în Moscova la ora locală 19:20, pe aeroportul Vnukovo.

Soţia sa, Iulia, a postat pe Instagram un filmuleţ în care anunţă că cei doi se întorc acasă.

 

Alexei Navalnîi speră să aibă succes la alegerile parlamentare din septembrie şi să câştige, cu toate că are pe rol trei dosare, despre care el spune că sunt fabricate la comandă politică.

Întoarcerea lui Navalnîi în Rusia reprezintă o problemă pentru Kremlin: fie îl arestează şi riscă proteste în Occident, ceea ce l-ar transforma pe Navalnîi într-un martir politic, fie liderii de la Kremlin îl lasă în pace şi atunci vor părea lipsiţi de putere.

Între timp, mai mulţi susţinători ai lui Navalnîi şi-au propus să-l aştepte pe aeroport, în ciuda gerului prognozat în Moscova şi a epidemiei de coronavirus. Până acum, pe reţelele de socializare, aproximativ 2.000 de persoane au anunţat că vor veni să-l întâmpine pe Navalnîi şi alţi 6.000 au bifat că sunt interesaţi. Şi activiştii pro-Kremlin şi-au anunţat prezenţa.
Procuratura de la Moscova a avertizat că astfel de întrevederi sunt interzise şi considerate ilegale, ceea ce înseamnă că persoanele care vor fi prezente pe aeroport riscă să fie închise sau sancţionate.

Reporterii Reuters au confirmat că la faţa locului s-au strâns mai multe echipaje de poliţie. Din cauza restricţiilor COVID-19, presa nu are acces pe aeroport.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici