George W. Bush reacționează la moartea vicepreședintelui Dick Cheney: O pierdere pentru națiune

Publicat: 04 11. 2025, 17:05

„Moartea lui Richard B. Cheney este o pierdere pentru națiune și o durere pentru prietenii săi. Laura și cu mine ne vom aminti de Dick Cheney pentru omul decent și onorabil care a fost. Istoria îl va aminti ca fiind unul dintre cei mai buni funcționari publici ai generației sale – un patriot care a adus integritate, inteligență deosebită și seriozitate în fiecare funcție pe care a deținut-o”, se arată în declarația emisă de fostul președinte.

Acesta a rememorat momentul când i-a cerut lui Cheney să îi fie vicepreședinte: „În lungile noastre discuții despre calitățile pe care ar trebui să le aibă un vicepreședinte – experiență vastă, judecată matură, caracter, loialitate – mi-am dat seama că Dick Cheney era cel de care aveam nevoie. Încă sunt recunoscător că a fost alături de mine”.

Dick Cheney, unul dintre cei mai puternici și controversați vicepreședinți din istoria SUA, a murit în noaptea de luni spre marți din cauza complicațiilor cauzate de pneumonie, boli cardiace și vasculare, la vârsta de 84 de ani.

Acesta a fost vicepreședinte al lui George W. Bush în ambele mandate (2001-2009), fiind unul dintre cei mai puternici vicepreședinți, dar și un aprig susținător al Războiului din Irak.