Irakieni posibil implicaţi în răpirea jurnaliştilor români, judecaţi pentru uciderea unei britanice

Publicat: 20 11. 2008, 10:48
Actualizat: 06 11. 2012, 09:08

Un alt bărbat bănuit de împuşcarea în cap a lui Margaret Hassan este de asemenea vizat. Cel de-al patrulea suspect, Mustafa Salman al-Jubouri, a fost condamnat în iunie 2006 la închisoare pe viaţă pentru implicarea sa în acest caz.

Liderul reţelei a rămas totuşi în libertate şi există informaţii conform cărora el s-ar ascunde în Siria.

Un ofiţer de poliţie care lucra la soluţionarea acestui caz de când Margaret Hassan a fost răpită, la 19 octombrie 2004, la Bagdad, este hotărât să îi aducă pe toţi în faţa justiţiei. "Mi-am dat cuvântul", a precizat poliţistul. "Chiar dacă ar însemna să lucrez toată cariera mea la acest caz, acesta nu va lua sfârşit. Va rămâne deschis până îi vom prinde pe toţi", a adăugat el.

Cei opt membri ai reţelei, aflaţi în două maşini, au organizat o ambuscadă pentru a o răpi pe angajata organizaţiei umanitare care se îndrepta spre Bagdad. Şoferul acesteia a fost bătut crunt, iar colegul de origine irakiană al lui Hassan a fost ameninţat cu pistolul. Ea a fost luată din maşină ei şi obligată să urce în cea a răpitorilor.

Margaret Hassan a fost sechestrată timp de aproximativ două zile, după care a fost mutată la o fermă din Arab Jabour, din sudul Baghdadului. Ulterior, ea a fost ucisă.

Grupul de răpitori este bănuit de sechestrarea a 14 străini, printre care doi reporteri francezi, trei jurnalişti români, un reporter italian şi unul spaniol.