Prima pagină » Știri externe » Iranul va reconstrui instalațiile nucleare cu „o forță mai mare”, anunță președintele țării

Iranul va reconstrui instalațiile nucleare cu „o forță mai mare”, anunță președintele țării

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat duminică faptul că Teheranul va reconstrui instalațiile nucleare „cu mai multă vigoare”.
Iranul va reconstrui instalațiile nucleare cu „o forță mai mare”, anunță președintele țării
Masoud Pezeshkian. Sursa foto: Hepta via Mediafax Foto

Masoud Pezeshkian a anunțat duminică, în cadrul unei vizite la Organizația pentru Energie Atomică a țării, că Iranul va reconstrui instalațiile nucleare avariate ale Teheranului, care au fost ținta unor atacuri precise ale SUA în luna iunie, scrie Euronews.

„Distrugerea clădirilor și fabricilor nu va crea o problemă pentru noi; le vom reconstrui și cu o forță mai mare”, a declarat președintele iranian, potrivit The Times of Israel.

Anunțul lui Pezeshkian vine în contextul în care președintele american Donald Trump a avertizat, la câteva zile după atacurile din luna iunie asupra instalațiilor nucleare iraniene, că va bombarda din nou țara dacă aceasta va încerca să reia programul său nuclear.

Statele Unite au lansat, în luna iunie, atacuri cu bombe asupra celor trei principale instalații nucleare din Teheran – Fordow, Natanz și Isfahan – într-o operațiune secretă. La momentul respectiv, Trump anunțase că aceste instalații au fost distruse „complet”, însă acțiunea a fost minimizată de liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.

Rafael Grossi, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat recent pentru Associated Press că „Teheranul nu pare să îmbogățească în mod activ uraniul”, adăugând că agenția de supraveghere nucleară a ONU „a observat recent noi mișcări în instalațiile nucleare ale Iranului”.

Teheranul a insistat în repetate rânduri, înainte și după atacurile SUA, că programul său nuclear este de natură civilă și că urmărește obiective pur civile.