Israel a identificat corpul ostaticului Idan Shtivi, recuperat din Gaza

Publicat: 31 08. 2025, 08:04
Idan Shtivi, kidnapped by Hamas on October 7, 2023. Around 150 members of the French Union of Jewish Students (UEJF) put up posters featuring some Israelis kidnapped by Hamas to draw attention to their lot in Paris, France on October 15, 2023. Photo by Florian Poitout /ABACAPRESS.COM

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a anunţat sâmbătă că trupul lui Idan Shtivi a fost identificat printre rămăşiţele recuperate din Gaza în cadrul unei operaţiuni militare desfăşurate la începutul săptămânii.

Vineri, autorităţile confirmaseră recuperarea corpului lui Ilan Weiss şi a unui alt ostatic, neidentificat la acel moment, care s-a dovedit a fi Shtivi.

Armata israeliană a precizat că Idan Shtivi a fost răpit din zona Tel Gama şi „ucis brutal de teroriştii Hamas” după ce a încercat să ajute şi să evacueze oameni de la festivalul de muzică Nova, în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023.

Odată cu identificarea lui Shtivi, Israel anunţă că 48 de ostatici se află încă în Gaza, dintre care doar 20 ar fi în viaţă.