Prima pagină » Știri externe » James Comey, fostul director FBI, a fost pus sub acuzare pentru declarații false

James Comey, fostul director FBI, a fost pus sub acuzare pentru declarații false

James Comey, fost șef al FBI și critic vocal al președintelui Donald Trump, a fost inculpat de un mare juriu federal pentru două capete de acuzare, declarații false și obstrucționarea unei proceduri a Congresului, la doar câteva zile după ce Trump ceruse public urmărirea lui penală.
James Comey, fostul director FBI, a fost pus sub acuzare pentru declarații false

Fostul director al Biroului Federal de Investigații (FBI), James Comey, a fost pus sub acuzare joi de un mare juriu federal din districtul estic al statului Virginia.

El este acuzat de declarații false și obstrucționarea unei proceduri a Congresului, fapte care ar putea să-i aducă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Conform NBC News, dosarul vizează mărturia pe care Comey a dat-o în fața Comisiei Juridice a Senatului, pe 30 septembrie 2020.

Întrebat atunci dacă a autorizat scurgeri de informații privind anchetele FBI legate de Donald Trump sau Hillary Clinton, Comey a spus că își menține declarațiile anterioare, deși fostul său adjunct, Andrew McCabe, afirmase că primise acordul lui Comey pentru a furniza informații presei.

Inculparea survine la câteva zile după ce președintele Trump a cerut public, printr-o postare pe rețeaua sa socială, ca procurorul general Pam Bondi să îl urmărească penal pe Comey și pe alți critici, inclusiv congresmanul democrat Adam Schiff și procurorul general al statului New York, Letitia James.

Comey a respins acuzațiile într-un mesaj video: „Știam de ani de zile că există costuri pentru a-l înfrunta pe Donald Trump, dar nu am fi putut trăi altfel. Sunt nevinovat și am încredere în sistemul judiciar federal”, a spus el.