Kremlin: Obama şi Departamentul de Stat se contrazic cu privire la prezenţa trupelor ruse în Ucraina

Kremlinul îl acuză pe preşedintele american Barack Obama că face declaraţii care le contrazic pe cele ale Departamentului de Stat cu privire la posibila prezenţă a trupelor ruseşti pe teritoriul Ucrainei, relatează Russia Today, în pagina electronică.

573 afișări
Imaginea articolului Kremlin: Obama şi Departamentul de Stat se contrazic cu privire la prezenţa trupelor ruse în Ucraina

Kremlin: Obama şi Departamentul de Stat se contrazic cu privire la prezenţa trupelor ruse în Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aflat în Estonia, Obama a declarat că Statele Unite nu au nicio îndoială că trupele ruseşti sunt implicate în luptele din estul Ucrainei.

"Forţele ruseşti care au intrat acum în Ucraina nu sunt în misiune umanitară sau de menţinere a păcii. Sunt forţe de luptă ruseşti cu arme ruseşti în tancuri ruseşti. (...) Acum, acestea sunt faptele. Sunt demonstrabile. Nu este loc de discuţii", a declarat Obama într-o conferinţă de presă la Tallinn.

Totuşi, această declaraţie intră în conflict cu recentele afirmaţii ale Departamentului de Stat american, susţine Peskov.

"Am spus în repetate rânduri că nu sunt trupe ruseşti pe teritoriul Ucrainei. În timp ce Obama susţine că nu există nicio îndoială, oficiali ai Departamentuui de Stat spun, în acelaşi timp, că Statele Unite nu au dovezi cu privire la prezenţa militară rusă în Ucraina. Această situaţie subliniază reticenţa lor în a folosi faptele", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

"Este o obsesie să i se atribuie Rusiei un rol negativ în evoluţia situaţiei din Ucraina, iar noi obiectăm puternic faţă de acest lucru", a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici