Libanul abolește pedeapsa cu moartea. Parlamentul înlocuiește execuțiile cu închisoarea pe viață

Publicat: 11 08. 2026, 16:14

Majoritatea parlamentarilor au votat în favoarea legii, însă blocul parlamentar al Hezbollah s-a opus, potrivit Associated Press. Ministrul Justiției, Adel Nassar, a calificat decizia drept „istorică”.

Noua lege elimină pedeapsa cu moartea din legislația libaneză și o înlocuiește cu închisoarea pe viață cu muncă silnică. Modificarea se aplică tuturor infracțiunilor pentru care era prevăzută până acum pedeapsa capitală.

De asemenea, pentru infracțiunile comise înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru care nu a fost pronunțată încă o sentință definitivă, pedeapsa cu moartea va fi înlocuită cu închisoarea pe viață.

Ministrul Justiției a precizat că schimbarea va avea și efecte asupra cooperării judiciare cu alte state. Până acum, unele țări care au abolit pedeapsa capitală puteau refuza extrădarea unui suspect către Liban din cauza riscului ca acesta să fie condamnat la moarte.

„Este un pas monumental pentru drepturile omului în această țară, o ruptură clară de o sentință crudă și arbitrară care nu ar fi trebuit niciodată pronunțată”, a transmis organizația pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch.

Ultima execuție a avut loc în 2004

Libanul nu mai executase niciun condamnat de peste 22 de ani, însă pedeapsa cu moartea rămăsese în legislație, iar instanțele continuau să pronunțe astfel de sentințe.

Ultimele execuții au avut loc în ianuarie 2004. După acel moment, autoritățile au menținut un moratoriu neoficial: condamnările la moarte au continuat să existe, dar nu au mai fost puse în aplicare.

Potrivit Asociației Libaneze pentru Drepturi Civile, aproximativ 84 de persoane se aflau sub incidența unor condamnări la moarte înainte de adoptarea noii legi.

Pedeapsa capitală putea fi aplicată în Liban pentru mai multe infracțiuni grave, între care omorul, terorismul și trădarea.

Încercările de abolire au început cu mulți ani în urmă

Eliminarea pedepsei capitale din legislația libaneză nu este o inițiativă recentă. În octombrie 2008, ministrul Justiției de atunci, Ibrahim Najjar, a înaintat guvernului un proiect pentru abolirea pedepsei cu moartea și înlocuirea acesteia cu închisoarea pe viață cu muncă silnică. Proiectul nu a fost însă adoptat.

În anii următori, au existat și cereri pentru reluarea execuțiilor. în 2017, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului atrăgeau atenția asupra unor astfel de solicitări și cereau autorităților libaneze să păstreze moratoriul.

Poziția oficială a țării s-a schimbat treptat. Libanul a votat în 2020, 2022 și 2024 în favoarea rezoluțiilor Adunării Generale a ONU care cer statelor să instituie un moratoriu asupra execuțiilor, cu obiectivul abolirii pedepsei capitale.

Actualul proiect a fost depus în Parlament la 7 octombrie 2025, după o campanie îndelungată a organizațiilor libaneze pentru drepturile omului. Trei comisii parlamentare reunite l-au aprobat la 9 iulie 2026 și l-au trimis plenului pentru vot.

Textul elimină pedeapsa cu moartea oriunde apare aceasta în legislația libaneză și abrogă inclusiv articolele din Codul de procedură penală care stabileau modul în care trebuiau efectuate execuțiile.

Amnesty International: Victorie după decenii de campanii

Amnesty International a salutat votul Parlamentului și a descris abolirea pedepsei cu moartea drept rezultatul mai multor decenii de campanii ale organizațiilor și activiștilor libanezi.

„Justiția trebuie să aibă la bază drepturile omului, nu o pedeapsă ireversibilă și crudă”, a transmis organizația, atrăgând atenția că reforma nu încheie dezbaterea privind sistemul de pedepse din Liban, cât timp pedeapsa capitală este înlocuită cu închisoarea pe viață cu muncă silnică.