Lumea lui Putin se prăbușește și aliații săi sunt supărați pe Kremlin. Siria, Venezueala și acum Iran

State care au investit ani în relații de securitate cu Rusia își fac acum calcule de supraviețuire fără a mai presupune că Moscova poate salva situația.

Venezuela: „tigrul de hârtie” și șocul capturării lui Maduro

Cea mai puternică lovitură simbolică a venit în Venezuela, unde Nicolás Maduro se află acum în detenție la New York, după o operațiune militară americană care a dus la înlăturarea lui de la putere. În urma raidului, Delcy Rodríguez, până atunci vicepreședinte, a fost instalată ca lider interimar, iar Caracas a început un viraj pragmatic: discuții și semnale publice de cooperare cu Washingtonul, în timp ce vechile „umbrele” de securitate oferite de Cuba și Rusia sunt puse sub semnul întrebării.

În cercurile de securitate venezuelene, dezamăgirea este mai aspră decât retorica oficială, potrivit Bloomberg. Oficiali din Caracas susțin că partenerii cubanezi și ruși, pe care se bazau pentru protecția regimului, nu au identificat vulnerabilități critice și nu au oferit avertismente credibile despre pericolul iminent pentru lider. Cuba a anunțat chiar moartea a 32 de cetățeni în timpul operațiunii SUA, un detaliu care subliniază cât de profund infiltrată era componenta cubaneză în sistemul de securitate al lui Maduro.

Criza din Iran. Numărul morților se apropie de 2600. Trump amenință cu intervenția

Surse: Jared Kushner și Steve Witkoff ar putea merge la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin

Și mai dureros pentru imaginea Moscovei: sistemele rusești de apărare antiaeriană (S-300, Buk etc.), care ar fi trebuit să fie vitrina „parteneriatului” cu Kremlinul, nu au reușit să oprească atacul american, alimentând acuzații despre mentenanță slabă, lipsă de asistență tehnică și capacitate operațională degradată.

În mod revelator, Putin nu a comentat direct capturarea lui Maduro, iar reacția oficială a venit mai ales prin diplomație: Moscova a cerut „dialog” și a invocat principiile dreptului internațional, în timp ce, în culise, frustrarea față de faptul că Donald Trump a mers până la capăt cu operațiunea ar fi crescut.

Siria: când protecția rusă s-a subțiat, Assad a fugit la Moscova

În Siria, povestea este un avertisment pentru orice regim care confundă prezența militară rusă cu garanții de supraviețuire politică. Bashar al-Assad a fost înlăturat în decembrie 2024, iar apoi a ajuns în Rusia, unde a primit azil.

Iar ecourile continuă: autoritățile siriene au cerut recent Libanului să predea sute de foști ofițeri ai aparatului de securitate al vechiului regim, în contextul suspiciunilor privind planuri de destabilizare finanțate din exil – inclusiv dinspre Moscova, unde s-ar afla figuri din anturajul fostului lider.

Cuba: fără „binefăcător”, criza se adâncește

Pentru Havana, căderea lui Maduro are un efect imediat: petrolul. Cuba, aliat de lungă durată al URSS și apoi al Rusiei, se confruntă deja cu o criză economică și energetică severă, iar înăsprirea presiunii americane asupra fluxurilor de țiței venezuelean, inclusiv blocarea livrărilor, împinge insula spre un nou prag de avarie, cu pene de curent, lipsuri și tensiune socială. Reuters notează că, din decembrie, nu ar mai fi ajuns petrol venezuelean pentru rafinare, iar în 2025 Cuba ar fi primit în medie 26.500 barili/zi (aproximativ o treime din necesar).

Sprijinul alternativ e limitat: Rusia vine, se pare, ca un „ajutor de avarie” mai degrabă simbolic, iar opțiunile Havanei se îngustează într-un moment în care Washingtonul vorbește deschis despre presiune maximă.

În plus un episod recent a arătat că Rusia nu pare dispusă sau pe deplin capabilă să treacă peste blocajul SUA din regiune, un semnal în plus de îngrijorare pentru Havana ce caută alternative pentru a obține petrolul necesar pentru ca statul să funcționeze.

Petrolierul rusesc Marinera (ex-Bella 1) a fost reținut de SUA în Atlantic la începutul lunii ianuarie, în cadrul operațiunilor americane de blocare/monitorizare a fluxurilor de petrol venezuelean. Deși momentul a fost prezentat de oficiali americani ca un precedent rar (o navă cu pavilion rusesc capturată), reacția Moscovei a rămas mai degrabă birocratică și neclară strategic: condamnări generale privind „ilegalitatea” acțiunii și invocarea principiilor de drept internațional, fără un răspuns concret sau o linie roșie explicită.

Ulterior, după ce SUA au eliberat doi membri ruși ai echipajului, MAE rusa transmis chiar un mesaj de „mulțumire” pentru decizie  gest care, pentru unii aliați ai Rusiei, arată mai degrabă dorința Kremlinului de a evita escaladarea decât capacitatea (sau voința) de a proiecta forță în apărarea partenerilor și a propriilor active maritime.

Iran: lovituri, apoi revolta și Rusia cu mâinile legate

Teheranul, considerat de mulți analiști partenerul cu cea mai substanțială cooperare militară cu Rusia, traversează acum cea mai periculoasă combinație: vulnerabilitate externă și implozie internă. În iunie 2025, SUA și Israel au bombardat situri nucleare iraniene într-un conflict de 12 zile, iar acum la început de 2026 Iranul se confruntă cu proteste masive și o represiune sângeroasă cu un bilanț al morților raportat de organizații pentru drepturile omului la peste 2.500.

În acest context, Moscova condamnă public amenințările Washingtonului și avertizează împotriva „interferenței externe”, dar mesajul e mai degrabă diplomatic decât operațional. Iar chiar dacă Rusia ar dori să se implice mai adânc, capacitatea reală e limitată de războiul din Ucraina și de prioritățile imediate ale Kremlinului.

Africa: Sahelul, când „umbrela rusă” nu mai acoperă

Și în Africa apar tot mai multe episoade care îi fac pe partenerii Moscovei să se întrebe dacă “modelul Wagner / Africa Corps” chiar garantează stabilitate. În unele cazuri, nu doar că nu oprește degradarea securității, dar aduce costuri politice și militare greu de ascuns.

Mali: lovituri grele, retragerea Wagner și fisuri în interiorul armatei.

În nordul țării, forțele asociate Rusiei au suferit pierderi importante în lupte și ambuscade (inclusiv episoade în care rebelii tuaregi au revendicat zeci de morți ruși, iar o afiliată Al-Qaeda a revendicat uciderea a zeci de mercenari).

Apoi, în 2025, Wagner a anunțat că “pleacă” din Mali, iar Moscova a încercat să cosmetizeze ieșirea prin tranziția către Africa Corps (structură mai direct legată de statul rus).

Și în alte state din zonă prezența rusă pare să fii suferit: de la Republica Centrafricană la Sudan.

Firul roșu: Ucraina „mănâncă” din „imperiul” de influență al Kremlinului

Consecința comună în aceste dosare este eroziunea încrederii: state care au investit ani în relații de securitate cu Rusia (adesea împreună cu Cuba, în cazul Venezuelei) își fac acum calcule de supraviețuire fără a mai presupune că Moscova poate salva situația. În Venezuela, noua putere interimară vorbește despre cooperare cu SUA; în Cuba se caută combustibil și sprijin extern; în Iran se cere sprijin, dar Rusia pare blocată între declarații și realități.

Iar această slăbire a rețelei de alianțe face ca miza Ucrainei să crească și mai mult pentru Putin: dacă Moscova acceptă concesii acolo, scade și mai tare „valoarea de asigurare” pe care Rusia o oferă partenerilor săi. În oglindă, pentru Donald Trump, orice încercare de a obține un acord rapid devine mai dificilă: Kremlinul are motive suplimentare să caute o ieșire care să pară victorie, nu compromis.