Masacru într-un sat din sud-estul Turciei – VIDEO
"Din păcate, 45 de cetăţeni şi-au pierdut viaţa (…) sunt şase răniţi", a declarat ministrul de Interne Besir Atalay făcând referire la masacrul comis în satul Bilge, situat în apropierea oraşului Mardin.
El a adăugat că primele constatări au permis înlăturarea ipotezei unui "atac terorist", făcând referire la separatiştii kurzi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care sunt activi în regiune, şi a precizat că Parchetul a fost sesizat pentru demararea unei anchete.
Locuitorii au menţionat că atacul ar putea avea legătură cu ostilităţile dintre familii, spunând că ar putea fi vorba despre o răzbunare.
Martorii au povestit că patru bărbaţi mascaţi, venind fiecare din direcţii diferite, au aruncat cu grenade, apoi au deschis focul asupra asistenţei, la scurt timp după ce un imam oficiase o ceremonie religioasă.
Un oficial local a confirmat sub acoperirea anonimatului situaţia unei femei, în vârstă de 19 ani, care a supravieţuit şi care a menţionat că atacatorii au adunat toate femeile şi copii într-o cameră a unei case, înainte de a-i ucide.
Potrivit surselor din cadrul forţelor de securitate, cele mai multe victime ale masacrului au fost femei şi copii.
Agresorii au reuşit să scape după ce o furtună de nisip a scăzut drastic vizibilitatea în zona situată la zece kilometri de graniţa cu Siria.
Armata a înconjurat zona şi a lansat o urmărire pentru găsirea atacatorilor, care nu au fost identificaţi.
Reglările de conturi prin intermediul armelor este frecventă în sud-estul Turciei, zonă cu o populaţie majoritar kurdă, unde tradiţiile feudale persistă, analfabetismul este în continuare răspândit şi unde armele sunt considerate un mijloc legitim de reglare de conturi şi de apărare a onoarei.
Ostilităţile pot fi declanşate din diverse motive: dispute funciare, datorii neplătite, răpirea sau fuga unei tinere cu logodnicul neagreat de familie.