Atacurile teroriste de amploare comise în cursul anului 2015 de reţeaua teroristă Stat Islamic au generat temeri privind securitatea manifestărilor programate de Revelion.
Autorităţile belgiene au anulat ceremoniile în aer liber programate de Revelion în centrul Bruxellesului, arestând şase militanţi islamişti.
Măsuri speciale de securitate au fost luate în centrul Parisului, unde pe 13-14 noiembrie teroriştii au omorât 130 de persoane, dar şi la Londra, Roma, Berlin, Viena şi Bucureşti.
Circa 11.000 de agenţi ai serviciilor de securitate vor patrula în centrul Parisului, iar 3.000 în capitala Marii Britanii.
La New York au fost mobilizaţi 6.000 de agenţi de poliţie pentru ceremoniile din zona Times Square, unde sunt aşteptate aproximativ un milion de persoane de Revelion. Agenţii vor avea arme de foc de mare capacitate, detectoare de dispozitive radioactive şi câini utilitari pentru depistarea bombelor, potrivit NBC News.
În Turcia, autorităţile au arestat miercuri seară doi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic care intenţionau să comită un atac la Ankara de Revelion.
Citeşte şi: Merkel, în centrul crizelor din Europa în 2015
Citeşte şi: Atentatele din Franţa din 2015 au relevat riscurile la care s-a expus această ţară prin operaţiunile militare externe, dar şi vulnerabilităţile sale în domeniul securităţii. Aproape 150 de persoane au murit în atacurile teroriste din ianuarie şi noiembrie