Merz, discurs în Parlamentul Germaniei: Războiul din Iran nu aduce beneficii nimănui

Publicat: 18 03. 2026, 16:35
Actualizat: 18 03. 2026, 17:13

Acesta a declarat că se  află în contact zilnic cu privire la război cu lideri precum Keir Starmer din Marea Britanie, Emmanuel Macron din Franța și Giorgia Meloni din Italia, potrivit Sky News. 

Oficialul german a mai declarat că Germania nu a fost consultată cu privire la războiul din Iran, precizând că nu este convins că există un plan pentru a aduce schimbări democratice în Iran.

De asemenea, Merz a declarat și că SUA și Europa trebuie să intensifice împreună presiunea asupra Rusiei pentru a obține pacea în Ucraina.

Când va veni momentul, atât Germania, cât și Ucraina vor fi implicate în negocierea garanțiilor de securitate postbelice pentru Ucraina, adaugă Merz.

De asemenea, Merz a subliniat și importanța finalizării cât mai rapide a unui acord comercial între UE și SUA.