Ministrul slovac de Interne va demisiona în urma protestelor privind asasinarea jurnalistului Kuciak
Duminică, zeci de mii de oameni au protestat cerând Guvernului implementarea unor reforme pentru combaterea corupţiei.
La 6 aprilie, alţi zeci de mii de slovaci au cerut demisia şefului Poliţiei, Tibor Gaspar, pentru a asigura o anchetă corectă în cazul Kuciak.
Drucker a declarat că nu există niciun motiv pentru care să îl concedieze pe Gaspar, însă consideră că această probleme reprezintă unul dintre motivele noilor proteste.
Un val de proteste a izbucnit în Slovacia după ce jurnalistul Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui au fost împuşcaţi mortal pe 25 februarie. Jan Kuciak lucra la publicaţia Aktuality.sk şi în cadrul Centrului ceh pentru Jurnalism de Investigaţii, relatând despre modul în care grupul infracţional italian ‘Ndrangheta s-a stabilit în Slovacia şi comite fraude cu fonduri europene împreună cu lideri politici de la Bratislava. În contextul scandalului izbucnit, premierul Robert Fico a demisionat în urma cu aproximativ o lună.
Citeşte şi: Violenţe într-un penitenciar din Statele Unite: Cel puţin şapte deţinuţi au murit, iar alţi 17 au fost răniţi
Citeşte şi: ATACUL CHIMIC din Siria: Delegaţia britanică la OPCW afirmă că misiunea de constatare a faptelor încă nu are acces în Douma
Citeşte şi: Emmanuel Macron salută munca lui Klaus Iohannis privind democraţia: „Nu îşi lasă ţara din mână”/ REACŢIA lui Liviu Dragnea



