Muammar Kadhafi este aproape sigur în Libia. Consiliul Naţional de Tranziţie are dreptul să îl ucidă

Publicat: 31 08. 2011, 13:16
Actualizat: 10 11. 2012, 21:07

„Avem următoarele informaţii: Muammar Kadhafi este aproape sigur în Libia, în proporţie de 80 la sută”, a declarat Omar Hariri, un oficial din cadrul CNT.

„Credem că este în Libia. Este dreptul nostru să îl omorâm”, a precizat Ahmad Darrad, un alt membru al CNT.

„El a comis crime împotriva noastră, este un asasin. Oriunde în lume, dacă un criminal nu se predă, este dreptul autorităţilor să îl omoare”, a continuat Darrad, însărcinat cu crearea noului Minister de Interne.

Potrivit insurgenţilor, Muammar Kadhafi se ascunde în zona Bani Walid, situată la sud-est de Tripoli. Există zvonuri conform cărora ar fi la Sirt, în oraşul său natal.