Newt Gingrich a recunoscut că Mitt Romney va fi opozantul probabil al lui Barack Obama

Publicat: 09 04. 2012, 09:43
Actualizat: 07 11. 2012, 05:36

„Cred că trebuie să fiu realist, dată fiind talia organizării sale (pentru campanie) şi numărul scrutinelor primare pe care le-a câştigat. El (Romney) este de departe cel care este opţiunea republicană cea mai probabilă”, a declarat Gingrich duminică, într-un interviu pentru postul de televiziune Fox News.

„Dacă obţine cei 1.114 delegaţi – necesari în vederea acordării învestiturii – îl voi susţine şi voi face tot ceea ce pot în această toamnă pentru a-l ajuta să îl înfrângă pe Obama”, a adăugat Gingrich.

„Principalul obiectiv al întregului partid republican trebuie să fie învingerea lui Barack Obama”, a subliniat el, apreciind că „aceste alegeri sunt, poate, cele mai importante din viaţa noastră”.

Până în prezent, Romney a obţinut 655 de delegaţi, în timp ce Rick Santorum a obţinut 272, clasându-se al doilea, iar Gingrich 140, potrivit site-ului specializat RealClearPolitics.

Ron Paul, un candidat libertarian, a obţinut 67 de delegaţi.

În plus, baza partidului republican, care refuză să îşi vadă candidaţii luptându-se între ei în continuare, accentuează presiunile în vederea unei retrageri a lui Santorum, un ultraconservator creştin.

Un influent reprezentant religios american, Richard Land, din cadrul Convenţiei Baptiste din Sud, l-a îndemnat duminică să abandoneze şi să îl susţină pe Romney.

„Ca prieten, i-aş spune să ia în considerare în mod serios o retragere”, a declarat el pentru postul de televiziune CBS.

Cu toate acestea, nimic nu a afectat hotărârea lui Santorum până în prezent. Santorum este un catolic fervent care se opune avortului şi căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Publicaţia specializată a Congresului The Hill anunţă, citând apropiaţi ai acestuia, că Santorum ar putea să se retragă mai degrabă decât să piardă alegerile în Pennsylvania, statul său de origine, în care înregistrează o scădere importantă în sondaje.

Bill Shuster, un membru al Camerei Reprezentanţilor din statul Pennsylvania, care îl susţine pe Romney, a declarat că „este doar o problemă de timp” ca acesta să obţină învestitura.