Noi discuții pentru pace în Gaza. Delegație Hamas, la Cairo, pentru negocierile privind încetarea focului
În cadrul discuțiilor, al-Hayya a reafirmat angajamentul Hamas de a pune în aplicare planul de pace propus de președintele american Donald Trump, cu obiectivul declarat de a pune capăt suferințelor populației din Gaza și de a începe reconstrucția teritoriului, notează Associated Press.
Mediatorii încearcă să avanseze o foaie de parcurs care prevede dezarmarea Hamas și a celorlalte grupări militante palestiniene, retragerea forțelor israeliene și transferul administrării Gazei către tehnocrați palestinieni.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins însă cea mai recentă variantă a planului lui Trump pentru relansarea negocierilor privind încetarea focului. Netanyahu a transmis că Israelul nu se va retrage din zonele care reprezintă aproximativ 60% din teritoriul Gazei și care se află în prezent sub control israelian până când Hamas nu va fi complet dezarmat. Gruparea s-a opus până acum acestei condiții.
Nu este clar dacă al-Hayya se va întâlni cu Jared Kushner, reprezentantul de rang înalt al Consiliului pentru Pace, Nickolay Mladenov, sau cu Tony Blair, fost premier britanic și membru al conducerii organizației. Cei trei sunt așteptați să se deplaseze în Israel și Egipt pentru discuții privind planul de pace.
Separat, Kushner s-a întâlnit cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sissi. Potrivit administrației prezidențiale de la Cairo, cei doi au discutat despre necesitatea ca Israelul și Hamas să își îndeplinească obligațiile asumate prin acordul de încetare a focului din Gaza.