Nouă răniţi, după o explozie cauzată de gaze naturale în Marea Britanie – FOTO, VIDEO

Publicat: 02 11. 2010, 14:39
Actualizat: 09 11. 2012, 12:47

Deflagraţia, survenită către ora 7.15 GMT (9.15, ora României), în Irlam, în apropiere de Manchester, a fost auzită pe o rază de câţiva kilometri. Ea a distrus în întregime cel puţin cinci case şi a rănit nouă persoane, potrivit poliţiei.

O femeie, în vârstă de 76 de ani, era grav rănită, potrivit serviciilor de ambulanţă. Celelalte persoane au fost rănite uşor.

Au fost declanşate căutări, după ce un câine a reacţionat la o prezenţă umană sub dărâmături, dar salvatorii au declarat că sunt aproape siguri că nu a fost blocat nimeni.

„Nu avem informaţii cu privire la persoane dispărute”, a anunţat un purtător de cuvânt al salvatorilor.