Gyurcsany a precizat duminică, într-un interviu acordat televiziunii naţionale ungare, că noul Guvern ar putea include şi politicieni de dreapta deoarece cu cât va fi mai mare nivelul susţinerii, cu atât numărul persoanelor care vor înţelege ce vrea să realizeze acesta va fi mai mare.
"Guvernul va acţiona în mod normal până la 14 aprilie, ziua votului de neîncredere, nu trebuie să considerăm că va fi o perioadă moartă. Ne vom face treaba ca şi cum am concepe planuri pentru 20 de ani", a menţionat premierul.
Gyurcsany a menţionat că decizia de a demisiona din funcţia de premier este una definitivă, iar Ungaria va avea în câteva săptămâni un nou premier.
El a precizat că a decis să demisioneze deoarece Guvernul său nu a reuşit că câştige în ultimul an sprijinul cetăţenilor. În pofida faptului că a fost încrezător în politicile anticriză promovate de Guvern, acestea au fost prea mult pentru majoritatea cetăţenilor şi prea puţin din perspectiva economiştilor, nereuşind, în cele din urmă, să mulţumească ambele părţi.
În opinia lui Gyurcsany, partidul socialist a pierdut din popularitate întrucât cetăţenii nu au acceptat ideea că politicile Guvernului cauzează probleme pe termen scurt, aceste măsuri fiind necesare pe viitor.
El a refuzat să nominalizeze candidatul care-l va succeda. Răspunzând la o întrebare cu privire la nominalizarea lui Lajos Bokros, care a fost ministrul al Finanţelor în Guvernul lui Gyula Horn, la mijlocul anilor ’90. şi care a declarat că ar accepta să ocupe funcţia de premier, dacă i se va propune acest lucru, Gyurcsany a declarat: "Aş fi foarte surprins dacă va deveni premier în Ungaria".