Oraşul sirian Raqqa, fieful reţelei teroriste Stat Islamic, a fost eliberat/ BILANŢUL victimelor: Cel puţin 3.250 de morţi- FOTO, VIDEO

Grupuri insurgente susţinute de Statele Unite au eliberat, marţi, oraşul sirian Raqqa, care era sub controlul reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, afirmă surse citate de postul Al Jazeera.

14698 afișări
Imaginea articolului Oraşul sirian Raqqa, fieful reţelei teroriste Stat Islamic, a fost eliberat/ BILANŢUL victimelor: Cel puţin 3.250 de morţi- FOTO, VIDEO

Oraşul sirian Raqqa, fieful reţelei teroriste Stat Islamic, a fost eliberat

Grupul Forţele Democratice Siriene (SDF), o alianţă de miliţii insurgente kurde şi arabe susţinute de Statele Unite, a anunţat marţi eliberarea oraşului Raqqa, după operaţiuni care au durat patru luni.

Operaţiunile terestre au beneficiat de susţinere aeriană din partea coaliţiei antiteroriste internaţionale coordonate de Statele Unite.

Confruntările din oraşul Raqqa s-au soldat cu cel puţin 3.250 de morţi, inclusiv 1.130 de civili

Confruntările militare pentru eliberarea oraşului Raqqa, care era ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic, s-au soldat cu cel puţin 3.250 de morţi, inclusiv 1.130 de civili, arată un bilanţ realizat de organizaţia Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează cotidianul Le Figaro.
 
"Confruntările şi raidurile aeriene din Raqqa s-au soldat, în intervalul 5 iunie - 17 octombrie 2017, cu moartea a 1.130 de civili, inclusiv 270 de copii, şi a 2.120 de combatanţi" ai reţelei teroriste Stat Islamic şi grupurilor insurgente susţinute de SUA, a anunţat organizaţia Observator Sirian pentru Drepturile Omului.

Organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-vestul Irakului, în estul Siriei, în nordul Egiptului, în nordul Libiei şi în estul Afganistanului, unde a proclamat un "califat".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

 

 

Twitter: "ISIS în timp de părăsesc spitalul din Raqqa. Laşi până la capăt"

Twitter: "După eliberarea Raqqa, steagul Daesh din centrul oraşului este dat jos"

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici