Știri externe

Situaţia din Peninsula Coreeană ar putea escalada în anul 2020. Avertismentului unui oficial rus

Situaţia din Peninsula Coreeană ar putea escalada anul viitor dacă Statele Unite nu reuşesc să convingă Administraţia de la Phenian că sunt serioase în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor, a declarat Alexander Venediktov, secretar adjunct al Consiliului de Securitate rus, citat de Reuters.

Nicolas Sarkozy va fi judecat pentru acte de corupţie

Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost inculpat, miercuri, pentru acte de corupţie, într-o investigaţie privind interceptări telefonice, afirmă surse judiciare citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Patru persoane au fost puse sub acuzare pentru doborârea avionului Malaysia Airlines în spaţiul aerian al Ucrainei

Patru persoane au fost puse sub acuzare miercuri pentru doborârea unei aeronave MH17 a companiei Malaysia Airlines în anul 2014, în spaţiul aerian al Ucrainei, provocând moartea a 298 de persoane, relatează BBC.

Cazul Khashoggi: Noi probe sugerează că prinţul saudit Mohamed bin Salman este implicat direct în asasinarea jurnalistului saudit

Noi probe sugerează că prinţul Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman, ar fi răspunzător pentru asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a informat miercuri un anchetator din cadrul ONU.

Hassan Rouhani: Retragerea parţială din Acordul Nuclear este o măsură „minimă”

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat miercuri că încetarea respectării unor angajamente prevăzute în Acordului Nuclear a fost o măsură „minimă” pe care Adminstraţia de la Teheran o putea lua, după retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear şi reimpunerea sancţiunilor, conform Reuters.

ONU: Numărul persoanelor refugiate şi strămutate a atins un nou record

Numărul global al persoanelor refugiate sau strămutate din cauza conflictelor din ţările în care se aflau a ajuns la 70,8 milioane, un nou record încă de la înfiinţarea Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în 1950, relatează site-ul agenţiei Dpa.

„În curând, România va deveni membră a spaţiului Schengen”. Anunţul Comisarului european pentru migraţie şi afaceri interne

Comisarul european pentru migraţie şi afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, a declarat că România nu este departe de momentul aderării la spaţiul Schengen, în prezent lucrându-se la aspectele tehnice pentru acest demers. Avramopoulos a mai spus că ţara noastră şi-a îndeplinit îndatoririle.

Iranul nu va extinde termenul limită de 60 de zile privind acordul nuclear

Iranul nu va extinde termenul limită de 60 de zile privind încetarea respectării unor angajamente luate prin acordul nuclear semnat în 2015, a declarat miercuri purtătorul de cuvân al Organizaţiei pentru Energie Atomică, Behrouz Kamalvandi, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Vera Jourova, comisar european pentru Justiţie: România nu e în situaţia activării Articolului 7

Vera Jourova, comisarul european pentru Justiţie, a declarat, miercuri, că România încă nu se află în situaţia în care ar putea fi activat Articolul 7, subliniind că procedura este declanşată atunci când, într-un stat, are loc o încălcare sistematică a statului de drept.

China anunţă că susţine eforturile Coreei de Nord de a rezolva problemele din peninsulă

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat pentru publicaţia nord-coreeană Rodong Sinmun că Administraţia de la Beijing susţine „direcţia corectă” a Coreei de Nord în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor din Peninsula Coreeană, conform Reuters.

SUA şi China au reluat discuţiile comerciale înainte de summitul G20

China şi Statele Unite au reluat discuţiile comerciale înainte de o întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping în cadrul summitului G20, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Angela Merkel afirmă că ia acuzaţiile Statelor Unite asupra Iranului foarte în serios

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că ia acuzaţiile Statelor Unite asupra Iranului, pivind responsabilitatea pentru atacurile care au vizat petroliere în Golful Oman, în serios, însă a făcut apel la găsirea unei soluţii paşnice, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Angela Merkel: Vladimir Putin ştie că Germania vrea ca Ucraina să rămână o ţară de tranzit pentru gazele ruseşti

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că preşedintele rus Vladimir Putin este conştient de faptul că Germania doreşte ca Ucraina să rămână ţară de tranzit pentru gazele ruseşti exportate spre Europa chiar şi după inaugurarea gazoductului subacvatic Nord Stream 2.

Donald Trump şi-a lansat oficial candidatura pentru prezidenţialele din 2020

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a lansat oficial candidatura, marţi, pentru un al doilea mandat, în cadrul unui eveniment organizat la Orlando, potrivit Reuters.

Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii. Care a fost cauza incidentului | VIDEO

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat marţi că motivul pentru care a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii prilejuite de vizita la Berlin a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost deshidratarea, informează BBC.

Un nou referendum pe tema Brexit: Anunţul făcut de Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei din Marea Britanie

Liderul opoziţiei din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, ar urma să susţină o propunere prin care Partidul Laburist ar urma să fie de acord cu organizarea unui nou referendum privind Brexit, informează cotidianul britanic The Times, citat de Reuters.

Patrick Shanahan a renunţat la funcţia de secretar interimar al Apărării în urma unor acuzaţii de violenţă domestică

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat că îl va numi pe Mark Esper în funcţia de secretar interimar al Apărării, după ce actualul deţinător al portofoliului, Patrick Shanahan, a anunţat că nu mai doreşte să ocupe funcţia, în urma unor acuzaţii de violenţă domestică, potrivit Reuters.

Donald Trump: Statele Unite sunt „foarte pregătite” în legătură cu Iranul

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marţi că ţara sa este foarte pregătită în ceea ce priveşte Iranul, pe fondul tensiunilor în creştere dintre cele două state, informează Reuters.

Alertă în Franţa. Fluviul Loara a fost contaminat radioactiv

Asociaţia franceză însărcinată cu controlul radioactivităţii, ACRO, a anunţat marţi o contaminare radioactivă anormal de ridicată a fluviului Loara „în avalul a cinci centrale nucleare”, potrivit AFP.

Preşedinţia Consiliului UE a obţinut consensul privind extinderea şi procesul de stabilizare

Consiliului Afaceri Generale a adoptat, marţi, la Luxemburg, sub mandatul Preşedinţiei române a Consiliului UE, reuniune prezidată de ministrul delegat pentru Afaceri Europene George Ciamba, concluziile privind extinderea şi procesul de stabilizare şi asociere, informează MAE.

Financial Times: Cum va funcţiona sistemul de tranzacţionare cu moneda virtuală lansată de Facebook

Compania Facebook a prezentat marţi detalii despre Libra, un instrument financiar care probabil va reprezenta o provocare în domeniul criptomonedelor, cu obiectivul de a genera, eventual, un sistem digital mondial de rezervă, comentează secţiunea Alphaville a Financial Times.

Trump avertizează că va opri Iranul să dezvolte bombe nucleare printr-o intervenţie militară

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat marţi că ar putea recurge la o intervenţie militară pentru a opri Iranul să fabrice arme nucleare, subliniind însă că nu va declanşa o operaţiune pentru menţinerea ordinii în Golful Persic.

Un deţinut român a luat ostatică o angajată, într-un penitenciar din Germania

Un deţinut român a luat ostatică o angajată a unui penitenciar din Germania, femeia fiind eliberată după intervenţia forţelor speciale ale poliţiei, relatează site-ul postului RTL.

FT: Donald Trump acuză Uniunea Europeană de manipulare monetară şi de concurenţă neloială

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a acuzat pe Mario Draghi, guvernatorul Băncii Centrale Europene (BCE), de manipularea monedei euro, din cauza planului de prelungire a programului de relaxare cantitativă, relatează cotidianul Financial Times.

ALERTĂ de tsunami în Japonia, după un cutremur de 6,4 grade

O alertă de tsunami a fost emisă în urma unui seism cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter produs marţi în largul coastelor Japoniei, în apropierea oraşului Niigata, a anunţat Institutul American de Geofizică (USGS).

MONITORUL APĂRĂRII | Statele Unite intenţionează să genereze un conflict militar cu Iranul, acuză Administraţia Putin

Planul Statelor Unite de suplimentare a efectivelor militare în Orientul Mijlociu are rolul de a genera un conflict militar cu Iranul, a acuzat marţi Administraţia Vladimir Putin, îndemnând Washingtonul şi Teheranul să dea dovadă de reticenţă.

INTERVIU cu analistul american George Friedman: România ar trebui să fie limitată în ambiţii, dar să aibă obiectivul de a fi o putere economică | VIDEO

România ar trebui să fie limitată în ambiţii, pentru că acele state care au ambiţii foarte mari au parte de necazuri, iar obiectivul ţării noastre ar trebui să fie să devină o putere economică, afirmă analistul american dr. George Friedman, într-un interviu pentru MEDIAFAX şi Monitorul Apărării.

Oficial UE: Administraţia Trump este responsabilă de amplificarea tensiunilor cu Iranul

Administraţia Donald Trump este responsabilă de amplificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu din cauza încălcării Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, a afirmat marţi Nathalie Tocci, un oficial european de rang înalt.

Avion militar INVIZIBIL european, prezentat de Emmanuel Macron la cel mai mare miting aviatic din lume | FOTO, VIDEO

Preşedintele Emmanuel Macron a participat luni la ceremonia oficială de deschidere a celei de-a 53-a ediţie a Paris - Le Bourget Air Show, cel mai mare miting aviatic din lume, ocazie cu care liderul francez a prezentat un model al unui viitor avion de vânătoare european din generaţia a 6-a.

Kremlinul face apel la evitarea escaladării conflictului în Orientul Mijlociu

Kremlinul a făcut apel tuturor părţilor din Orientul Mijlociu, marţi, să se abţină de la escaladarea conflictului, la o zi după ce Statele Unite au informat că vor trimite trupe suplimentare în regiune pe fondul tensiunilor între Washington şi Teheran, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Benjamin Netanyahu susţine că soţia sa, găsită vinovată de corupţie, a fost victima unei „vânători dizgraţioase”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu susţine că soţia sa, Sara, condamnată recent într-un caz de corupţie, a fost victima unei "vânători dizgraţioase", afirmând că dacă nu ar fi fost soţia sa nici nu ar fi existat o anchetă, informează cotidianul The Jerusalem Post.

Oficial: Siria nu îşi doreşte să intre în conflict cu Turcia

Siria nu îşi doreşte să intre într-un conflict cu Turcia, a declarat marţi ministrul sirian de Externe, după ce Ankara a semnalat un atac asupra unui post de observare al său, aflat într-o regiune controlată de forţele Guvernului sirian, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Hassan Rouhani: Iranul nu va porni un război împotriva niciunei ţări

Iranul nu va porni un război împotriva niciunei ţări, a declarat marţi preşedintele iranian Hassan Rouhani, la o zi după ce Statele Unite au annţat că vor trimite trupe suplimentare în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor între Washington şi Teheran, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Incident armat la o paradă în Toronto: Cel puţin patru răniţi/ Momentul în care unul dintre atacatori este prins de poliţişti | VIDEO

Patru persoane au fost împuşcate la o paradă organizată după ce echipa canadiană de baschet Toronto Raptors a câştigat primul său titlu de campioană NBA, informează postul National Public Radio (NPR).

Matteo Salvini susţine că Italia este cel mai bun aliat european al Statelor Unite

Italia este cel mai de încredere partener al Statelor Unite din Europa, a susţinut vicepremierul italian Matteo Salvini, în cadrul unei vizite efectuate la Washington, relatează site-ul agenţiei Reuters.

A doua rundă pentru alegerea succesorului Theresei May. Cine a rămas în cursa pentru fotoliu de premier

Deputaţii conservatori din Marea Britanie vor organiza marţi a doua rundă pentru a vota succesorul premierului britanic Theresa May pentru funcţia de preşedinte al partidului, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Un bărbat din Noua Zeelandă a fost condamnat la închisoare după ce a distribuit un videoclip cu atacurile de la două moschei din Christchurch

Un bărbat din Noua Zeelandă a fost condamnat la 21 de luni de închisoare după ce a distribuit un videoclip care conţinea imagini de la atacurile din luna martie de la două moschei din Christchurch, în urma cărora 51 de oameni au fost ucişi, informează France 24.

Donald Trump: Vom începe EXPULZAREA a milioane de imigranţi care se află în mod ilegal în SUA

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat luni pe Twitter că Agenţia pentru Imigraţie şi Vămi (ICE) va începe deportarea a „milioane de imigranţi” care se află în mod ilegal în Statele Unite, informează Reuters.

Donald Trump ar putea discuta cu Xi Jinping despre protestele din Hong Kong

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat, în cadrul unui interviu acordat Fox News, că preşedintele Donald Trump ar putea discuta subiectul protestelor din Hong Kong cu omologul său chinez, Xi Jinping, în cadrul reuniunii G20 ce va avea loc luna aceasta în Japonia, informează CNN.

Două cutremure s-au produs în China: Bilanţul victimelor, în creştere

Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 122 au fost rănite în urma a două cutremure produse luni seara în provincia chineză Sichuan, informează presa din China, citată de Reuters.