Știri externe

Malaysia solicită la ONU înfiinţarea unui tribunal internaţional privind doborârea zborului MH17

Malaysia solicită Consiliului de Securitate al ONU să înfiinţeze un tribunal internaţional pentru anchetarea şi judecarea celor vinovaţi de doborârea în spaţiul aerian al Ucrainei a avionului care efectua cursa MH17, însă Rusia se opune acestei iniţiative, au anunţat joi surse diplomatice.

Grecia a transmis Eurogrupului un nou plan de reforme

Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, a primit un nou plan de reforme din partea Guvernului grec, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Premierul demisionar Ahmet Davutoglu, însărcinat cu formarea noului Guvern turc

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a însărcinat joi pe premierul demisionar Ahmet Davutoglu să formeze noul guvern, deschizând astfel calea constituirii unei coaliţii, la peste o lună de la alegerile legislative.

Fostul ministru saudit de Externe, prinţul Saud Al Faisal, a decedat la vârsta de 75 de ani

Fostul ministru de Externe al Arabiei Saudite, prinţul Saud Al Faisal, a decedat joi la vârsta de 75 de ani, au anunţat familia sa şi o sursă oficială, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Doi lideri regionali ai grupului Stat Islamic au murit în Afganistan, într-un raid aerian american

Doi lideri islamişti pakistanezi care se afiliaseră reţelei teroriste Stat Islamic au murit într-un raid aerian american efectuat în estul Afganistanului, informează site-ul cotidianului The New York Times.

Obama: Şansele unui acord cu Iranul în dosarul nuclear, mai mici de 50 la sută

Preşedintele american Barack Obama estimează, în prezent, şansele încheierii unui acord cu Iranul la "mai puţin de jumătate", potrivit unui senator democrat care a participat marţi noaptea la o reuniune - cu uşile închise - cu şeful statului american, relatează CNN.

LukOil respinge acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală, anunţă că va contesta măsurile judiciare şi cere o anchetă imparţială

Compania LukOil respinge acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală formulate de procurorii din România, anunţând că va contesta în instanţă măsurile asiguratorii dispuse de autorităţile române şi că aşteaptă o investigaţie "imparţială", informează site-ul cotidianului The Moscow Times.

Cel puţin patru milioane de cetăţeni sirieni, emigranţi din cauza războiului civil

Cel puţin patru milioane de cetăţeni sirieni au emigrat din Siria din cauza războiului civil, fiind cei mai mulţi imigranţi sirieni din ultimii 25 de ani, conform unui raport realizat de ONU, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Milioane de oameni, afectaţi de greva de la metroul din Londra

Milioane de oameni sunt afectaţi de greva de 24 de ore organizată de angajaţii metroului din Londra, autorităţile suplimentând numărul mijloacelor de transport de suprafaţă.

Ministrul israelian al Apărării: Turcia cumpără petrol de la grupul terorist Stat Islamic

Reţeaua teroristă Stat Islamic, activă în Irak, Siria şi Libia, poate fi învinsă destul de rapid printr-o colaborare strânsă a membrilor comunităţii internaţionale, apreciază ministrul israelian al Apărării, Moshe Yaalon, criticând Turcia, "stat membru NATO", pentru cooperarea cu teroriştii sunniţi.

Boko Haram propune să elibereze fetele răpite la Chibok în schimbul unor lideri deţinuţi de Abuja

Gruparea Boko Haram propune să predea cele peste 200 de fete răpite anul trecut, în schimbul eliberării unui număr de lideri islamişti deţinuţi de către Guvern, potrivit postului EWN, relatează revista Time în pagina electronică.

Alertă cu bombă la bordul unui avion de pasageri care zbura din India spre Emiratele Arabe Unite

Un avion de pasageri al companiei Jet Airways care zbura din India spre Emiratele Arabe Unite a fost redirecţionat, joi, spre Oman, din cauza unei ameninţări cu bombă, aeronava aterizând în siguranţă, informează site-ul publicaţiei Business Standard.

CJUE: Reîntregirea familiei în UE ar putea fi făcută în urma promovării unui examen de integrare

Statele membre pot să impună resortisanţilor ţărilor terţe obligaţia de a promova un examen de integrare civică înainte de reîntregirea familiei, însă exercitarea acestui drept nu trebuie să fie făcută imposibilă sau excesiv de dificilă, conform unei decizii a CJUE.

Comandanta civilă a Forţelor aeriene consideră Rusia „cea mai mare ameninţare” la adresa SUA

Rusia este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, iar America este necesar să-şi consolideze prezenţa militară în întreaga Europă în contextul în care aliaţii NATO se confruntă cu provocări bugetare, declară Deborah James, secretarul U.S. Air Force pentru Reuters.

Un eurodeputat polonez de extremă dreapta a efectuat salutul nazist în Parlamentul European – VIDEO

Un eurodeputat polonez de extremă dreapta, Janusz Korwin-Mikke, a efectuat salutul nazist în sediul Parlamentului European, la Strasbourg, pentru a-şi exprima dezacordul faţă de introducerea unui bilet de tren unic în Europa.

Primarul Barcelonei şi-a diminuat salariul cu 27 la sută

Ada Colau, noul primar de stânga al oraşului spaniol Barcelona, a decis reducerea salariului cu 27% faţă de remuneraţia predecesorului său, conservatorul Xavier Trias.

Doi cetăţeni israelieni sunt deţinuţi în Fâşia Gaza de câteva luni

Doi cetăţeni israelieni sunt deţinuţi de câteva luni în Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării islamiste Hamas, informează site-ul Ynetnews.com.

Elevi bulgari aflaţi în vacanţă în Spania, înşelaţi de o companie de transport

Mai mulţi elevi din Bulgaria, aflaţi în vacanţă în Spania, au fost abandonaţi de compania de transport, după ce au ajuns la hotel, unde au descoperit că nu fuseseră achitate cheltuielile de cazare.

Tsipras devine marcă înregistrată: O companie turcă a achiziţionat drepturile comerciale

O companie turcă a achiziţionat drepturile comerciale pentru numele Tsipras, având intenţia de a transforma numele premierului grec într-un brand, relatează publicaţia greacă Proto Thema în ediţia electronică.

Draghi: Este tot mai greu de găsit o soluţie pentru Grecia

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat miercuri seara, la câteva ore după ce instituţia a menţinut blocarea finanţării băncilor elene la nivelul de circa 89 de miliarde de euro, că este tot mai greu de găsit o soluţie pentru criza din Grecia, relatează Bloomberg.

Preşedintele cipriot l-a invitat pe Klaus Iohannis să viziteze Ciprul

Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades l-a invitat pe omologul său român, Klaus Iohannis, să viziteze Ciprul, informează Famagusta Gazette în pagina electronică.

Oficial BCE: Finanţarea băncilor din Grecia să rămână îngheţată până la încheierea acordului

Banca Centrală Europeană trebuie să blocheze în continuare împrumuturile de urgenţă destinate băncilor elene, iar măsurile de control al capitalului să fie menţinute până când autorităţile din Grecia vor ajunge la un acord cu creditorii, a declarat Jens Weidmann, membru în consiliul guvernatorilor.

Papa Francisc a băut ceai din frunze de coca în avionul cu care a călătorit din Ecuador în Bolivia

Papa Francisc a băut un ceai făcut din frunze de coca, muşeţel şi anason, în avionul cu care a călătorit miercuri din Ecuador spre Bolivia, potrivit unei stewardese care l-a servit, relatează CBS News.

Bill Clinton şi Madeleine Albright vor participa la comemorarea masacrului de la Srebreniţa

Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost ales să conducă delegaţia Statelor Unite, din care va face parte şi fostul său secretar de Stat Madeleine Albright, la comemorarea masacrului de la Srebreniţa din 1995, programată pentru sâmbătă în Bosnia-Herţegovina, relatează Deutsche Welle.

Trupele georgiene efectuează exerciţii militare cu mai multe state NATO, între care şi România

Trupele georgiene efectuează exerciţii militare comune cu mai multe state NATO, între care şi România, la o bază aeriană din apropierea capitalei Tbilisi, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Transformarea misiunii de pace din Transnistria ar putea provoca un nou conflict armat

Transformarea operaţiunii de menţinere a păcii din Transnistria ar putea agrava situaţia şi provoca un nou conflict armat, a declarat ambasadorul rus Serghei Gubarev, care reprezintă Moscova la negocierile privind soluţionarea conflictului transnistrean, relatează TASS în pagina electronică.

Ucraina a exportat armament în 19 ţări în 2014, inclusiv în SUA şi Republica Moldova

Ucraina a exportat armament în 19 ţări în 2014, inclusiv în Statele Unite, Germania şi Republica Moldova, potrivit unui raport al Serviciului de stat pentru controlul exporturilor, relatează Interfax Ucraina în pagina electronică.

Tunisia va construi un zid de nisip la frontiera cu Libia

Guvernul tunisian a anunţat miercuri că va construi un zid de nisip de-a lungul graniţei Tunisiei cu Libia, pentru a "stopa ameninţarea teroristă", relatează Le Monde în pagina electronică.

Un avocat critică justiţia din Germania pentru „eşecul de decenii” în procesele privind Holocaustul

Justiţia din Germania este vinovată de "eşecul de decenii" în a-i ancheta şi inculpa pe naziştii implicaţi în Holocaust, a declarat miercuri un avocat, la procesul unui bărbat cunoscut drept "Contabilul de la Auschwitz", relatează DPA în pagina electronică.

Forţele kurde au recucerit oraşul sirian Ain Issa

Combatanţi din cadrul Unităţilor de Protecţie a Poporului Kurd (YPG) au recucerit miercuri oraşul Ain Issa, în nordul Siriei, care a fost ocupat luni de jihadişti din cadrul reţelei extremiste Stat Islamic (SI), a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Papa Francisc îşi continuă turneul sud-american în Bolivia

Papa Francisc îşi continuă începând de miercuri turneul sud-american în Bolivia, unde va vizita capitala La Paz şi cel mai mare oraş al ţării Santa Cruz şi se va întâlni cu preşedintele bolivian Evo Morales, relatează Reuters în pagina electronică.

Blocada israeliană împiedică reconstrucţia Fâşiei Gaza, denunţă organizaţii umanitare

Blocada israeliană, care limitează importul de materiale de contrucţie în Fâşia Gaza, a provocat o creştere spectaculoasă a ratei şomajului în enclava palestiniană şi face imposibilă reconstrucţia sa, apreciază organizaţii umanitare, relatează Reuters.

Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat o rezoluţie care condamnă agresiunea rusă contra Ucrainei

Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat miercuri o rezoluţie, propusă de Canada şi autorităţile ucrainene, care condamnă agresiunea rusă contra Ucrainei, relatează agenţia rusă Sputnik în pagina electronică.

Noi dezvăluiri ale WikiLeaks despre interceptările NSA în Germania

Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA) a interceptat timp de mai mulţi ani conversaţiile telefonice ale cancelarilor germani Angela Merkel, Gerhard Schröder şi Helmut Kohl, dar şi ale unora dintre colaboratorii lor, dezvăluie miercuri WikiLeaks, relatează Reuters în pagina electronică.

Silvio Berlusconi, condamnat la trei ani de închisoare pentru coruperea unui senator

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare pentru coruperea unui senator, în 2006, în scopul prăbuşirii Guvernului de centru-stânga condus la acea vreme de Romano Prodi.

Putin: China şi Rusia pot depăşi împreună orice dificultate

China şi Rusia pot depăşi dificultăţile cu care se confruntă printr-o cooperare mai strânsă, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, după întrevederea pe care a avut-o cu omologul său chinez, Xi Jinping, informează ABC News.

Sechestru pe bunuri în valoare de 1,6 miliarde euro, în cadrul unei anchete antimafie în Italia

Autorităţile italiene au pus sub sechestru judiciar bunuri în valoare de 1,6 miliarde de euro în cadrul unei anchete care vizează o organizaţie mafiotă din regiunea Sicilia, relatează presa italiană.

Merkel oferă asigurări Albaniei cu privire la perspectivele europene ale ţării

Angela Merkel a oferit asigurări Albaniei şi celorlalte ţări din Balcanii Occidentali că nu există nicio întârziere artificială în perspectivele lor de aderare la Uniunea Europeană (UE), dar a apreciat că este necesar să-şi aprofundeze reformele pentru a atinge normele europene, relatează AP online.

Rusia opune un vot de veto unei rezoluţii ONU care recunoaşte masacrul de la Srebreniţa ca genocid

Rusia a opus un vot de veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care recunoşte masacrul de la Srebreniţa ca "genocid", relatează BBC News online.

PE aprobă recomandările către negociatorii CE pentru TTIP: Acordul să nu compromită standardele UE

Acordul comercial cu SUA trebuie să deschidă accesul pe piaţa americană pentru firmele UE, dar nu trebuie să compromită standardele Uniunii Europene, se arată în recomandările pentru negociatorii Comisiei Europene votate, miercuri, de către Parlamentul European.