Știri externe

Ayatollahul Ali Khamenei pune sub semnul întrebării amploarea Holocaustului

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a exprimat dubii, într-un discurs rostit cu ocazia Anului Nou persan, în legătură cu amploarea Holocaustului, scrie Jerusalem Post, în ediţia online.

Comisia de la Veneţia consideră neconstituţional referendumul organizat în Crimeea

Experţii în probleme constituţionale ai Comisiei de la Veneţia, organism care face parte din Consiliul Europei, au ajuns la concluzia că referendumul proindependenţă organizat duminica trecută în regiunea Crimeea a fost neconstituţional.

Şefii companiilor de Internet, invitaţi de Obama la Casa Albă pentru a discuta despre spionaj

Preşedintele american Barack Obama i-a invitat vineri, în Biroul Oval, pe lideri ai companiilor de Internet şi tehnologie, pentru a discuta în legătură cu dezvăluirile că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a accesat pentru spionaj milioane de computere din întreaga lume.

Hollande menţine invitaţia adresată lui Putin la marcarea a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia

Preşedintele François Hollande a confirmat vineri la Bruxelles că menţine invitaţia adresată lui Vladimir Putin la marcarea a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia, subliniind că fosta Uniune Sovietică a fost "solidară cu Franţa" şi a plătit un "tribut mare" împotriva nazismului.

Ban Ki-moon îndeamnă, la Kiev, la respectarea „integrităţii teritoriale” a Ucrainei

Criza ucraineană poate să fie soluţionată doar prin respectarea principiului integrităţii teritoriale a Ucrainei, a declarat vineri, la Kiev, secretarul general al ONU Ban Ki-moon, în timp ce Rusia tocmai încheia procesul de anexare a Crimeei.

„Război” între partidele de stânga şi de dreapta în Franţa, înaintea alegerilor locale

Partidele de stânga şi cele de dreapta din Franţa se află într-un "război" deschis, cu două zile înaintea alegerilor locale, după ce fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a comparat ţara cu o dictatură, acuzaţie calificată drept "deplasată" de succesorul său Francois Hollande.

Băsescu: Consiliul European devansează semnarea Asocierii Republicii Moldova cu UE pentru iunie, posibil mai

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, după lucrările Consiliului European de la Bruxelles, că a solicitat devansarea termenului de semnare a acordului de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, pentru cel târziu luna iunie, dar posibil şi în mai.

AFP: Trupe ruse au efectuat exerciţii militare în Transnistria

Trupe ruse au efectuat exerciţii militare în Transnistria, o regiune separatistă prorusă din Republica Moldova, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al armatei ruse, în contextul în care această fostă republică sovietică se teme de repetarea scenariului ucrainean pe teritoriul său.

Tentativele de a izola Rusia reprezintă un „drum spre nicăieri”, afirmă Lavrov

Tentativele de a izola Rusia reprezintă "un drum spre nicăieri", a declarat, vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după ce Washingtonul a decis noi sancţiuni împotriva unor oficiali de la Moscova, ca represalii pentru alipirea peninsulei Crimeea la Rusia.

Membri Al-Qaida, implicaţi în confruntări armate la frontiera dintre Siria şi Turcia

Trei grupări islamiste rebele, inclusiv Frontul Al-Nusra, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, sunt implicate în intense confruntări armate cu armata siriană, la un punct vamal dintre Siria şi Turcia, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

ACCIDENT GRAV în Italia: Doi români au murit, iar alţi doi sunt în stare gravă

Doi români au murit, iar alţi doi au fost grav răniţi după ce vehiculul cu care se deplasau a intrat în coliziune cu un camion, vineri dimineaţă, pe Autostrada A4 din Italia, în apropierea oraşului Veneţia, informează site-ul postului RAI News.

Întâlnire tensionată între oficiali malaysieni şi familii ale pasagerilor chinezi ai zborului MH370. Rudele pasagerilor sunt convinse că li se ascund lucruri

Rude ale chinezilor care se aflau la bordul avionului companiei Malaysia Airlines, dispărut în urmă cu aproape două săptămâni de pe radare, şi-au exprimat vineri furia, în cursul primei întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor malaysiene, cărora le reproşează că au pierdut timpul.

Consiliul Federaţiei ratifică tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia

Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) a ratificat, vineri, tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia, la o zi după ratificarea sa de către Camera inferioară, sfidând comunitatea internaţională care nu recunoaşte acest acord.

Rusia ar fi racolat „militanţi” din Transnistria pentru a destabiliza Ucraina, acuză Iaţeniuk

Rusia ar fi racolat "militanţi" din Transnistria pentru a destabiliza regiunile din sudul şi estul Ucrainei înaintea alegerilor prezidenţiale anticipate stabilite pentru 25 mai, afirmă premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, într-un interviu.

Băsescu: UE nu recunoaşte rezultatul referendumului ilegal şi neconstituţional din Crimeea. SANCŢIUNILE împotriva Rusiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Consiliul European de la Bruxelles, că UE nu recunoaşte rezultatul referendumului ilegal şi neconstituţional din Crimeea. Ca atare, consideră ilegală anexarea Crimeei de către Rusia.

Ivan: Piaţa muncii unică, europeană, este doar în teorie. În practică, diferenţa este colosală

Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a declarat, vineri, într-o dezbatere la Sibiu, că "piaţa muncii unică, europeană, este doar în teorie", în practică diferenţa fiind "colosală" din cauză că aptitutidinile, cunoştinţele pe care le dobândesc tinerii în şcoală diferă foarte mult de la stat la stat.

Preşedintele chinez începe sâmbătă primul său turneu european, pe fondul crizei privind Crimeea

Preşedintele chinez, Xi Jinping, începe sâmbătă primul său turneu european într-un moment în care continentul se confruntă cu cea mai gravă criză a sa de la Războiul Rece, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia, şi în timp ce Beijingul afişează o neutralitate indulgentă faţă de Moscova.

Ameliorarea condiţiilor meteorologice ar trebui să faciliteze operaţiunile de căutare a zborului MH370: Va fi o sarcină grea- VIDEO

Ameliorarea condiţiilor meteorologice ar trebui să faciliteze vineri căutarea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de 13 zile. Primul ministru australian Tony Abbott a reiterat că este posibil ca cele două obiecte din Oceanul Indian să nu aibă legătură cu avionul.

Expert în securitate: Companiile americane din Rusia trebuie să pregătească planuri de evacuare

Companiile americane cu operaţiuni în Rusia trebuie să se pregătească pentru creşterea tensiunilor actualizând planurile de evacuare a personalului şi întărind securitatea sistemelor IT, a declarat un expert în securitatea companiilor, citat de Bloomberg.

Vladimir Putin anunţă, ironic, că vrea să-şi deschidă un cont la banca vizată de sancţiunile SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că intenţionează să-şi deschidă un cont la banca Rossia, o reacţie ironică la anunţul SUA privind noi sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea peninsulei Crimeea, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

ATACUL din Kabul: Opt civili au fost ucişi. Un jurnalist afgan şi familia sa, printre victimele atacului

Cel puţin opt civili, dintre care copii şi străini, au murit în atacul comis joi seara la un hotel de lux din Kabul de patru insurgenţi talibani care au fost ucişi de forţele de ordine, a anunţat vineri Ministerul afgan de Interne. Printre victimele atentatului se numără un jurnalist afgan şi familia sa.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Teodorovici: Săptămâna viitoare trimitem Acordul de Parteneriat. CE are trei luni să-l aprobe – VIDEO

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, la Conferinţa "Mediafax Talks about European Funds", că România va trimite în mod oficial săptămâna viitoare Acordul de Parteneriat, iar CE are trei luni la dispoziţie pentru a-l aproba, perioadă în care se mai pot face modificări.

Primarul Chişinăului: Riscul ca Transnistria să fie anexată Rusiei este major. Rusia aşteaptă o oportunitate

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, susţine că riscul ca Transnistria să fie anexată Rusiei este major, iar Federaţia Rusă "aşteaptă o oportunitate".

Vladimir Putin: Rusia nu va răspunde pentru moment sancţiunilor americane

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că Rusia se abţine "pentru moment" de la introducerea unor sancţiuni ca răspuns la cele anunţate de Washington împotriva unei bănci şi a unor personalităţi ruse, au anunţat agenţiile de presă ruseşti.

Accesul la Twitter a fost BLOCAT în Turcia. Decizia guvernului turc a generat numeroase critici

Decizia guvernului islamo-conservator turc de a bloca accesul internauţilor din această ţară pe platforma de microblogging Twitter, joi seară, a generat numeroase critici contra cenzurii din mass-media turcă, cu câteva zile înainte de alegerile municipale din 30 martie.

Primul tweet al lui Vladimir Putin: Ce a scris preşedintele rus în prima sa zi pe Twitter – FOTO

Prima postare pe Twitter a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, datează din 2012 şi este o remarcă la adresa liderului altei puteri a lumii, potrivit unui nou serviciu al reţelei de socializare Twitter care permite vizualizarea primului tweet al oricărui utilizator.

Ucraina se apropie de UE: A semnat partea politică a Tratatului de Asociere cu Uniunea

Ucraina se apropie vineri de UE semnând partea politică a unui Acord de Asociere la summitul european de la Bruxelles, pe fondul unei escaladări a tensiunilor între Moscova şi Occident, pe tema Crimeei.

Michelle Obama se află într-o vizită de o săptămână în China

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, este primită, vineri, la Beijing de soţia preşedintelui chinez Xi Jinping, în cadrul unei vizite menite să strângă legăturile între primele doamne ale principalelor două puteri mondiale.

China va trimite cel puţin şapte nave în sudul Oceanului Indian, în căutarea avionului dispărut

China va mobiliza cel puţin şapte nave în sudul Oceanului Indian, unde au fost reperate "obiecte plutitoare" de mari dimensiuni, considerate ca fiind posibile rămăşiţe ale zborului MH370 dispărut, a anunţat vineri presa oficială.

Curtea Constituţională din Thailanda invalidează alegerile legislative din februarie

Curtea Constituţională din Thailanda a invalidat, vineri, alegerile legislative din 2 februarie, adâncind şi mai mult impasul în care se află Guvernul într-un moment în care presiunea străzii s-a redus.

UE condamnă ameninţarea lui Recep Tayyip Erdogan în privinţa blocării accesului la Twitter în Turcia

Comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a criticat în cursul nopţii de joi spre vineri ameninţarea premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, în privinţa blocării accesului la Twitter în Turcia.

Procesul israelian de colonizare a condus negocierile în impas, afirmă un oficial palestinian

Negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni vor eşua din cauza colonizării active efectuate de statul evreu, a declarat un purtător de cuvânt palestinian joi, după ce Israelul a anunţat că va construi peste 2.000 de locuinţe în Cisiordania.

Franţa va decide în octombrie dacă va anula vânzarea navelor militare Mistral către Rusia

O eventuală anulare a vânzării navelor militare de tip Mistral către Rusia va fi decisă în octombrie, în momentul livrării, a afirmat joi ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.

Japonia va propune Ucrainei un ajutor de 710 milioane de euro – presă

Guvernul japonez a decis să propună Ucrainei un ajutor de aproximativ 100 de miliarde de yeni (710 milioane de euro), acordat sub diverse forme, a anunţat vineri postul de televiziune public nipon NHK.

Ministrul german de Externe va efectua sâmbătă o vizită în Ucraina

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, va efectua sâmbătă o vizită în Ucraina, în cadrul căreia se va întâlni cu autorităţile de la Kiev şi se va deplasa în regiunea prorusă Doneţk (est), a anunţat joi Ministerul ucrainean de Externe.

Nicolas Sarkozy a respins în bloc acuzaţiile de corupţie care planează asupra sa: „Principii sacre ale Republicii noastre sunt călcate în picioare”. REACŢIA lui Hollande

Fosul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a respins în bloc, joi, acuzaţiile de corupţie care planează asupra sa, într-un editorial publicat în Le Figaro.

Patriarhul Kievului denunţă „metoda diabolică” a lui Vladimir Putin de alipire a Crimeei

Patriarhul ortodox al Kievului Filaret l-a acuzat joi pe preşedintele rus Vladimir Putin că a folosit o metodă "diabolică" în marele său discurs asupra anexării Crimeii la Rusia.

UE a adăugat încă 12 oficiali ruşi şi ucraineni pe lista cu sancţiuni după alipirea Crimeei la Rusia. Hollande: Rusia trebuie să înţeleagă că nu mai poate continua astfel

Uniunea Europeană (UE) a adăugat încă 12 nume pe lista oficialilor vizaţi de sancţiuni în urma alipirii Crimeei la Rusia, a anunţat vineri preşedintele francez François Hollande.

Erdogan ameninţă că va interzice Twitterul în Turcia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan, implicat într-un scandal politico-financiar, a ameninţat joi că va interzice Twitterul în ţara sa, după ce înregistrări ale unor conversaţii telefonice au fost postate pe această reţea de socializare.

Oligarhul ucrainean Dmitro Firtaş a plătit Austriei cauţiunea de 125 de milioane de euro

Oligarhul ucrainean Dmitro Firtaş a plătit Austriei cauţiunea de 125 de milioane de euro solicitată pentru eliberarea sa, dar trebuie să aştepte ca autorităţile să verifice provenienţa acestor bani înainte de a fi repus în libertate.