Știri externe

Ucraina caută un NOU GUVERN, în prezenţa lui Catherine Ashton. Parlamentul se întruneşte luni pentru formarea unui Cabinet. Parlamentarii comunişti şi partidul lui Ianukovici trec în opoziţie

Parlamentul ucrainean urmează să se întrunească luni dimineaţa în vederea formării unui nou Guvern, după destituirea lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte, care deschide calea către o nouă eră în această ţară aflată în criză de trei luni.

Ucraina are nevoie de 35 de miliarde de dolari. Ţara lansează un apel către donatori

Ucraina are nevoie de suma de 35 de miliarde de dolari în următorii doi ani şi solicită organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor în acest sens, a anunţat luni ministrul interimar al Finanţelor Iuri Kolobov.

Aproximativ 300 de persoane evacuate vor putea reveni acasă pe 1 aprilie, în zona Fukushima

Japonia va anula ordinul de excludere impus asupra unei zone din apropierea centralei nucleare Fukushima, permiţând astfel persoanelor evacuate să revină acasă, au anunţat autorităţile japoneze luni.

Viktor Ianukovici, anchetat pentru „OMOR ÎN MASĂ”. S-a emis mandat de arestare pentru fostul preşedinte

Un mandat de arestare a fost emis pe numele lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei sâmbătă, pentru "uciderea în masă" a civililor, a anunţat luni ministrul interimar de Interne Arsen Avakov într-un mesaj postat pe Facebook.

Manevre militare SUA-Coreea de Sud până în aprilie, în pofida protestelor Coreei de Nord

Coreea de Sud şi Stalele Unite lansează luni manevre militare anuale, în pofida protestelor obişnuite ale regimului din Coreea de Nord, care ar putea afecta recenta relaxare diplomatică în peninsulă.

Pentagonul, obligat prin lege să achiziţioneze exclusiv steaguri ‘Made in USA”

Steagurile americane urmează să fie de-acum înainte exclusiv "Made în USA", prevede o nouă legislaţie, care impune Departamentului Apărării să achiziţioneze numai steaguri produse în Statele Unite.

Un partener al lui Osama ben Laden şi al-Zawahiri, ucis într-un atentat în Siria

Un partener al liderului Al-Qaida Ayman al-Zawahiri, dar şi al lui Osama ben Laden, Abu Khalid al-Suri a fost ucis duminică într-un atentat sinucigaş la Alep, a anunţat Frontul Islamic, principala alianţă a rebelilor islamişti în Siria, din care acesta făcea parte.

Kremlinul critică Parlamentul ucrainean pentru abrogarea legii privind limbile minorităţilor – presă

Consilierul Kremlinului pentru drepturile omului Vladimir Lukin pune în discuţie dreptul Parlamentului ucrainean de a abroga statutul de limbă regională al limbii ruse în regiuni din Ucraina, relatează Itar-Tass în pagina electronică de luni.

Ministrul interimar ucrainean de Interne dezminte informaţii cu privire la arestarea lui Ianukovici în Crimeea – presă

Ministrul interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov a dezminţit, în noaptea de duminică spre luni, informaţii potrivit cărora fostul preşedinte Viktor Ianukovici a fost arestat în Crimeea, potrivit presei ucrainene, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

Premierul Estoniei anunţă că îşi va prezenta demisia pe 4 martie

Premierul Estoniei, Andrus Ansip, în vârstă de 57 de ani, a anunţat duminică că-şi va prezenta demisia pe 4 martie.

Noul premier italian, felicitat de Merkel şi invitat să efectueze o vizită la Berlin în martie

Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat duminică, în cadrul unei convorbiri telefonice, pe noul premier italian Matteo Renzi şi i-a propus să efectueze o vizită la Berlin în martie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului german.

Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili, îi îndeamnă pe ucraineni să nu-l lase pe Vladimir Putin să le „fure victoria”

Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili, eroul "revoluţiei trandafirilor" în 2003, i-a îndemnat duminică pe ucraineni să nu-l lase pe preşedintele rus Vladimir Putin să le "fure victoria" obţinută în Piaţa Independenţei din Kiev.

REPORTAJ AFP: Sevastopol, oraşul rusofil din Ucraina, se simte „trădat” de Ianukovici: „A dat dovadă de laşitate”

Locuitorii din Sevastopol, un port ucrainean în care se află baza Flotei ruse la Marea Neagră, consideră că în Ucraina are loc "o lovitură de stat fascistă", însă apreciază, de asemenea, că au fost "trădaţi" de către preşedintele destituit Viktor Ianukovici, relatează AFP într-un reportaj.

François Hollande îndeamnă la respectarea unităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei

Preşedintele francez François Hollande, care s-a întâlnit duminică cu cancelarul german Angela Merkel, a salutat "procesul de tranziţie democratică iniţiat" în Ucraina şi a subliniat că "unitatea şi integritatea teritorială a ţării trebuie să fie respectate".

Antonescu: România e direct interesată de situaţia din Ucraina şi trebuie să fie direct implicată

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat duminică seară că România ar trebui să joace un rol mai “accentuat” şi mai “concret” în rezolvarea crizei din Ucraina, afirmând că interesele ţării noastre sunt strâns legate de poziţionarea UE, cu relevanţă în cazul Republicii Moldova.

BIOGRAFIE – Cine este Oleksandr Turcinov, preşedintele interimar al Ucrainei: Adjunct loial, pastor evanghelist şi autor de romane science-fiction

Oleksandr Turcinov, ales duminică preşedinte interimar după destituirea lui Viktor Ianukovici, este un pastor evanghelist, autor de romane science-fiction, a cărui carieră politică este indisociabilă de cea a fostului premier Iulia Timoşenko.

Antonescu: Abrogarea în Ucraina a legii privind limbile regionale, un lucru ce nu poate fi acceptat

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat duminică seară că abrogarea de către Parlamentul de la Kiev a legii privind recunoaşterea limbilor regionale, inclusiv cea română, nu poate fi acceptată de România, fiind necesară recunoaşterea drepturilor minorităţilor la identitate.

CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor de la izbucnirea violenţelor în Ucraina

Ucraina s-a confruntat începând de marţi cu violenţe fără precedent la Kiev, unde au fost ucise aproape 80 de persoane, iar alte câteva sute au fost rănite, relatează AFP, care prezintă filmul evenimentelor.

NSA spionează peste 300 de oficiali germani, inclusiv ministrul de Interne – presă

Agenţia americană de informaţii NSA, criticată pentru spionarea telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, spionează 320 de oficiali germani atât în domeniul politic, cât şi economic, inclusiv pe ministrul de Interne Thomas de Maizière, scrie Bild în ediţia de duminică.

Casa Albă: O împărţire a Ucrainei nu este în interesul nimănui

O împărţire a Ucrainei sau "revenirea la violenţă" nu sunt în interesul Ucrainei, Rusiei, UE sau Statelor Unite, a apreciat duminică Susan Rice, o consilieră apropiată preşedintelui Barack Obama.

Merkel şi Putin consideră importantă păstrarea integrităţii teritoriale a Ucrainei

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin au subliniat duminică, într-o conversaţie telefonică, asupra importanţei păstrării integrităţii teritoriale a Ucrainei, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Antonescu: Politica externă nu înseamnă o colecţie de poze cu mai-marii lumii ca să o pui pe Facebook

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat politica externă dusă de şeful statului, "cu puternice accente de subordonare", dar şi cea "palidă, inconsecventă" a Guvernului, adăugând: "Politica externă nu înseamnă o colecţie de poze cu mai-marii lumii ca să ţi-o pui pe Facebook".

Lituania îndeamnă Kievul să semneze Acordul de Asociere UE-Ucraina „fără întârziere”

Lituania a salutat duminică "schimbarea democratică aflată în curs" în Ucraina şi a îndemnat la semnarea rapidă a Acordului de Asociere Ucraina-UE, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe.

Un fost ministru şi fostul procuror general, daţi în căutare în Ucraina – presă

Fostul ministru ucrainean al Finanţelor Aleksandr Klimenko şi fostul procuror general Viktor Pcionka au fost daţi în căutare pe teritoriul Ucrainei, a declarat reprezentantul Parlamentului la Biroul procurorului general Oleg Mahniţki.

Parlamentul ucrainean a abrogat o lege cu privire la limbile minorităţilor, inclusiv rusa – presă

Parlamentul ucrainean a abrogat duminică o lege adoptată în 2012, în mandatul lui Ianukovici, care stabilea cadrul legal pentru o extindere a folosirii limbilor minorităţilor şi care a a permis utilizarea rusei în estul ţării, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

Oleksandr Turcinov, numit PREŞEDINTE INTERIMAR al Ucrainei. Ianukovici este „responsabil de evenimentele tragice”. Timoşenko anunţă că NU ESTE INTERESATĂ de funcţia de premier

Preşedintele Parlamentului ucrainean Oleksandr Turcinov va prelua interimar funcţia de preşedinte al ţării în locul lui Viktor Ianukovici, destituit sâmbătă, potrivit unei rezoluţii adoptate duminică de către deputaţi. Preşedintele Parlamentului le-a dat deputaţilor termen până marţi să formeze o nouă majoritate şi un Guvern de unitate naţională.

Hague: Nu ar fi în interesul Rusiei să intervină militar în Ucraina

Ministrul britanic de Externe William Hague a apreciat că "nu ar fi în interesul Rusiei" să intervină militar în Ucraina, adăugând că este "în contact constant" cu ruşii.

Comandanţii Serviciului ucrainean de Securitate au dezertat. Nu există planuri pentru apărarea depozitelor nucleare

Oficiali de rang înalt din cadrul Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), atât de la cartierul general, cât şi de la nivelul filialelor regionale, au dezertat fără să-şi delege atribuţiile, au fost informaţi duminică parlamentarii ucraineni.

Mii de ucraineni au vizitat reşedinţa lui Ianukovici. Cum arată locuinţa fostului preşedinte, care va fi restituită statului – FOTO, VIDEO

Mii de ucraineni au profitat sâmbătă de prăbuşirea regimului preşedintelui Viktor Ianukovici pentru a vizita, într-o atmosferă de sărbătoare, luxoasa reşedinţă oficială de la periferia Kievului. Parlamentul ucrainean a adoptat duminică o rezoluţie cu privire la restituirea către stat a luxoasei reşedinţe a lui Viktor Ianukovici, destituit sâmbătă din funcţia de preşedinte al ţării.

Timoşenko anunţă că nu este interesată de funcţia de premier al Ucrainei

Iulia Timoşenko a declarat că nu este interesată de funcţia de premier al Ucrainei, într-un mesaj publicat pe site-ul partidului duminică, la o zi după ce a fost eliberată din închisoare, relatează AFP.

Val de demisii la nivelul conducerii regionale de la Liov şi Harkov

O serie de oficiali politici ucraineni de rang înalt de la Liov şi Harkov şi-au prezentat demisia din funcţii, un primar a anunţat că părăseşte Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, iar o filială a formaţiunii a anunţat că s-a dizolvat, relatează Itar-Tass în pagina electronică.

Bilanţul violenţelor de la Kiev a ajuns la 88 de morţi

Bilanţul violenţelor care au avut loc la Kiev începând de la marţi a ajuns la 88 de morţi, a anunţat Ministerul ucrainean al Sănătţii sâmbătă seara pe site, relatează BBC News online.

ANALIZĂ: Ucraina intră într-o nouă eră, după destituirea lui Ianukovici şi eliberarea lui Timoşenko

Ucraina intră începând de duminică într-o nouă eră, dupã destituirea de facto a lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte, sâmbătă, şi eliberarea opozantei Iulia Timoşenko, aclamată de către susţinători la Maidan, în Kiev.

Ianukovici s-ar fi întâlnit cu Timoşenko sâmbătă, la Harkov, înainte să fie eliberată

Viktor Ianukovici s-ar fi întâlnit cu Iulia Timoşenko la Harkov, sâmbătă, înainte ca opozanta să fie eliberată, a declarat parlamentarul rus Aleksei Mitrofanov pentru Interfax, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

REACŢII INTERNAŢIONALE la eliberarea Iuliei Timoşenko: Să păstreze „integritatea teritorială” a statului

Reprezentanţii puterilor internaţionale au salutat eliberarea opozantei Iulia Timoşenko, un fost premier ucrainean, şi au făcut apel la păstrarea unităţii şi integrităţii statului, precum şi pentru abţinerea de la violenţe.

Parlamentul ucrainean a votat DEMITEREA preşedintelui şi alegeri ANTICIPATE la 25 mai. Timoşenko, în Piaţa Independenţei: „Aceasta este Ucraina oamenilor liberi”. Opozanta va candida la prezidenţiale – LIVE VIDEO, GALERIE FOTO

*Parlamentul ucrainean a decis, sâmbătă, demiterea preşedintelui Viktor Iankovici şi convocarea de alegeri prezidenţiale anticipate pentru 25 mai*. Viktor Ianukovici "nu acceptă" decizia prin care a fost demis. *Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko a fost eliberată şi a ajuns, sâmbătă seara, în Piaţa Independenţei*, unde i-a salutat pe "eroii Ucrainei". Iulia Timoşenko a anunţat sâmbătă seara că *va candida la alegerile prezidenţiale anticipate din Ucraina*.

Premierul Poloniei avertizează privind existenţa unor forţe care ameninţă integritatea Ucrainei: „Dificultăţile abia încep”

Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă seara că există forţe care pun în pericol integritatea teritorială a Ucrainei, fără a preciza natura lor.

Bucurie în Kiev: Cum au reacţionat protestatarii la vestea că Parlamentul a votat demiterea lui Ianukovici – FOTO

Parlamentul ucrainean a decis, sâmbătă, demiterea preşedintelui Viktor Ianukovici şi convocarea de alegeri prezidenţiale anticipate pentru 25 mai. Votul parlamentului, care apare în contextul înfruntărilor violente din ultima săptămână soldate cu 80 de morţi, reprezintă o victorie pentru ucrainenii care protestează în Kiev şi care şi-au manifestat bucuria la aflarea deciziei.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie cu caracter umanitar privind Siria

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă cu unanimitate o rezoluţie cu caracter neconstrângător care reclamă ridicarea asediilor asupra mai multor oraşe din Siria şi facilitarea accesului unor convoaie umanitare.

Iulia Timoşenko A FOST ELIBERATĂ: Dictatura s-a prăbuşit mulţumită oamenilor care au ieşit în stradă. Ucraina va intra în curând în UE – FOTO, VIDEO

Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko a părăsit, sâmbătă, spitalul din Harkov unde era deţinută, într-un scaun cu rotile şi s-a urcat într-o maşină de teren neagră, potrivit BBC News Online. Parlamentul ucrainean a adoptat sâmbătă o rezoluţie pentru eliberarea "imediată" a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko.