Știri externe

Voronin l-a numit „idiot” pe un alegător, în cursul unei întâlniri electorale – VIDEO

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, l-a numit "idiot" pe un alegător în cursul unei reuniuni electorale desfăşurată în sudul Republicii Moldova, în regiunea autonomă Găgăuzia, informează PRO TV Chişinău.

Români arestaţi la Roma pentru că furau monede din Fântana Trevi

Trei români au fost arestaţi la Roma după ce au fost surprinşi furând monede din Fântana Trevi, cea mai mare din capitala Italiei, unul dintre imigranţi fiind vizat de o interdicţie de intrare pe teritoriul Italiei, informează pagina online a agenţiei APcom.

Coletul suspect din Namibia a fost un test american

Coletul suspect descoperit în timpul încărcării, în Namibia, a unui avion cu destinaţia Munchen, făcea parte dintr-un exerciţiu american, a declarat miercuri ministrul german al Afacerilor Interne, Thomas de Maiziere.

Rusia a avut în 2010 vânzări record de armament

Rusia, unul dintre liderii mondiali în exportul de arme, a înregistrat vânzări de arme în valoare totală de 8,5 miliarde de dolari (6,2 miliarde de euro) pe 2010, ceea ce reprezintă un record, a anunţat vineri un oficial rus de rang înalt din domeniul armamentului.

Epidemia de holeră din Haiti, provocată de o tulpină virulentă care va fi prezentă timp de mulţi ani

Tulpina care a provocat epidemia de holeră din Haiti pare "mai virulentă decât cea normală" şi ar putea rămâne în stare endemică timp de mai mulţi ani, au apreciat joi oficialii americani din domeniul sănătăţii.

Tancuri de mare putere în Afganistan pentru prima dată de la începerea conflictului

Statele Unite au decis trimiterea unei unităţi de tancuri de mare putere în Afganistan, pentru prima dată de la iniţierea conflictului, anunţă oficiali militari americani, în ceea ce pare a fi o schimbare a tacticilor folosite contra insurgenţilor talibani, scrie Washington Post, în ediţia online.

Explozie într-o mină din Noua Zeelandă: Doi mineri au supravieţuit, alţi 36 au rămas în subteran

Cel puţin 36 de mineri au fost daţi dispăruţi după o explozie produsă într-o mină de cărbuni din Noua Zeelandă, autorităţile demarând operaţiuni de căutare.

Trei morţi, după prăbuşirea unui avion care participa la un exerciţiu militar în Florida

Un avion civil care juca rol de susţinere în cadrul unui exerciţiu militar s-a prăbuşit în Florida, în noaptea de miercuri spre joi, provocând moartea a trei persoane care se aflau la bord, a anunţat joi o sursă militară.

Martin Schulz, pesimist în legătură cu aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Liderul socialiştilor din Parlamentul European, Martin Schulz, a declarat că Bulgaria şi România nu vor fi incluse în spaţiul Schengen în 2011, dacă nu îşi vor îndeplini obligaţiile privind combaterea crimei organizate, reforma justiţiei şi problema romilor, relatează site-ul Novinite.com.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, se afla joi dimineaţă la Londra, anunţă avocatul său

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, pe numele căruia justiţia suedeză a eliberat un mandat de arestare, în cadrul unei anchete pentru viol, se afla joi dimineaţa la Londra, potrivit avocatului său din Marea Britanie.

The Economist: Germania a convins România să semneze tratatul cu R.Moldova, folosind Schengen ca stimulent

Germania a convins România să semneze un tratat de frontieră cu Republica Moldova, amânat mult timp, folosind perspectiva aderării la spaţiul Schengen ca stimulent, comentează The Economist, în ediţia electronică de joi.

Proiectul scutului antirachetă al NATO nu va nominaliza Iranul ca ameninţare

Proiectul scutului antirachetă al NATO nu va viza nici o ţară în mod particular, a dat asigurări secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu publicat joi de Financial Times, înaintea summitului de la Lisabona.

Tribunalul Stockholm a ordonat arestarea fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange

Justiţia suedeză a ordonat joi arestarea fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange, în urma unei cereri în acest sens depusă de Parchet, care va lansa un mandat de arestare internaţional, în cadrul unei anchete pentru viol.

Şase ţări au refuzat invitaţia la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace din cauza ameninţărilor Chinei

Şase ţări au refuzat invitaţia de a participa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace chinezului Liu Xiaobo, în decembrie, şi anume China, Rusia, Kazahstan, Cuba, Maroc şi Irak, a anunţat joi Institutul Nobel.

O grupare afiliată al-Qaida lansează o ameninţare în limba ebraică împotriva Israelului

O grupare care are legături cu reţeaua teroristă al-Qaida, Armata Islamului, a difuzat pentru prima dată o ameninţare în limba ebraică împotriva Israelului, afirmând că va răzbuna uciderea, miercuri, în Fâşia Gaza, a doi membri ai organizaţiei, relatează Jerusalem Post, în ediţia electronică de joi.

Medvedev către Ahmadinejad: Programul nuclear iranian trebuie să fie paşnic

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a insistat joi asupra importanţei caracterului paşnic al programului nuclear iranian, în cadrul unei întrevederi cu omologul său iranian, Mahmoud Ahmadinejad, în capitala azeră Baku, a informat Kremlinul.

Directorul Teatrului Naţional din Ungaria a anulat angajamentul pentru Ziua Naţională a României

MAE a constatat "cu regret", joi, că directorul Teatrului Naţional din Ungaria, sub presiunea unor demonstraţii anunţate, a decis anularea angajamentului de a pune spaţiul instituţiei la dispoziţia ambasadei române de Ziua Naţională, misiunea diplomatică fiind deja în căutarea altei locaţii.

Mandat de arestare pentru viol împotriva fondatorului site-ului WikiLeaks, în Suedia – VIDEO

Parchetul suedez a anunţat joi că a lansat un mandat de arestare pentru viol şi agresiune sexuală împotriva fondatorului site-ului WikiLeaks specializat în publicarea de documente confidenţiale, Julian Assange.

Trafic de date al unor site-uri ale armatei americane, redirecţionat prin servere din China

Traficul de date al unor site-uri guvernamentale americane a fost redirecţionat, scurt timp, prin servere din China, în aprilie, anunţă membrii comisiei de anchetă a Congresului, citaţi de CNN.

Pachet suspect care urma să ajungă în Germania, interceptat în Namibia

Un pachet care ar putea conţine o bombă a fost interceptat în Namibia, în timpul încărcării unui avion cu destinaţia Germania, a anunţat, joi, poliţia criminalistică germană (BKA).

Vezi ce sugestii de nume a primit Putin pentru căţelul oferit de premierul bulgar

Utilizatorii de Internet din Rusia au postat numeroase sugestii de nume pentru căţelul primit recent de premierul Vladimir Putin în timpul unei vizite în Bulgaria, informează site-ul Novinite.com.

NATO îşi pregăteşte retragerea din Afganistan

NATO va susţine, în cadrul summitului organizat vineri şi sâmbătă la Lisabona, o strategie riscantă de retragere din Afganistan, prin transferul progresiv, în perioada 2011-2014, a responsabilităţii operaţiunilor către forţele de securitate locale.

Sarah Palin crede că l-ar putea învinge pe Barack Obama la următoarele alegeri

Sarah Palin, figură importantă a mişcării ultraconservatoare Tea Party, a declarat miercuri, într-un interviu, că se consideră în măsură să îl învingă pe preşedintele Barack Obama, la următoarele alegeri prezidenţiale americane, peste aproximativ doi ani.

Un câine-erou al războiului din Afganistan, eutanasiat din greşeală – VIDEO

Angajatul unui adăpost pentru animale din Arizona a fost suspendat din funcţie, după ce a eutanasiat din greşeală un câine-erou al războiului din Afganistan, provocând reacţii în rândul organizaţiilor pentru protecţia drepturilor animalelor din Statele Unite.

Primul caz de gripă aviară la om, depistat în Hong Kong, din 2003

Autorităţile sanitare din Hong Kong au confirmat, joi, primul caz de gripă aviară la o persoană în ultimii şapte ani, depistat la o femeie în vârstă de 59 de ani, care se întorsese dintr-o vizită în China continentală.

Cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, înregistrat în Peru

Un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter a fost înregistrat miercuri pe coasta sudică peruviană, a anunţat Institutul de Geofizică din Peru (IGP).

Raport SUA: România face progrese privind libertatea religioasă, dar rămân probleme nerezolvate

Departamentul de Stat al SUA constată o serie de progrese în ceea ce priveşte România, în Raportul Internaţional privind Libertatea Religioasă 2010, publicat miercuri pe site-ul său, dar principalele probleme semnalate în anii anteriori rămân nerezolvate.

Directorul Teatrului Naţional din Ungaria ar putea fi demis pentru că a închiriat sala de Ziua României

Directorul Teatrului Naţional din Ungaria, Robert Alfoldi, a explicat miercuri că decizia sa de a închiria sala mare pentru o recepţie, la 30 noiembrie, înaintea Zilei Naţionale a României, nu a avut ca scop să rănească sentimentele naţionale.

Inundaţii în Marea Britanie: Mai multe persoane blocate în case şi maşini

Mai multe persoane erau blocate în maşini sau în case, miercuri, în urma unor inundaţii în sud-vestul Angliei, în regiunea Cornwall, a anunţat poliţia, care nu a menţionat dacă s-au înregistrat victime.

Un general anunţă că a preluat puterea în Madagascar

Un general a anunţat că a "suspendat" instituţiile din Madagascar, dintr-o tabără militară situată în apropierea Aeroportului Internaţional din Antananarivo, unde, miercuri după-amiaza, au avut loc confruntări între jandarmi şi câteva sute de manifestanţi ostili Guvernului.

Un antreprenor italian ruinat de mafie şi îşi vinde organele pe internet

Un antreprenor italian din construcţii, care a denunţat mafia siciliană pentru extorcare şi a intrat în faliment, deoarece clanurile l-au privat de orice contract, a decis să îşi vândă organele pe internet, potrivit unui anunţ făcut pe blogul său şi jurnalelor italiene.

Pilotul avionului prăbuşit în luna mai în sudul Indiei abia se trezise din somn

Un accident aviatic produs în luna mai în sudul Indiei, soldat cu moartea a aproape 160 de persoane, se pare că a fost provocat de un pilot care tocmai se trezise din somn, conform investigaţiei oficiale, informează BBC News online.

Speranţele lui Barack Obama privind dezarmarea nucleară se diminuează rapid

Eforturile lui Barack Obama de a remodela politica externă americană sunt în pragul eşecului, în condiţiile în care două dintre cele mai importante iniţiative ale sale, dezarmarea nucleară şi "resetarea" relaţiilor cu Moscova, întâmpină piedici serioase, comentează The Guardian în ediţia online.

Paris: Două hoaţe de origine română, puse pe fugă de o femeie de 102 ani

O femeie de 102 ani, trezită din somn de zgomotele făcute în apartamentul său, a sunat la poliţie în momentul în care a găsit camera alăturată în dezordine, cele două hoaţe, de origine română, luând-o la fugă pe scări în momentul în care au auzit că bătrâna dăduse alarma, informează Le Parisien.

Bilanţul erupţiei vulcanului Merapi din Indonezia a ajuns la 273 de morţi

Bilanţul erupţiei vulcanului Merapi din Indonezia, care a început la 26 octombrie, a ajuns la 273 de morţi, în timp ce aproape 300.000 de persoane evacuate trăiesc în continuare în adăposturi improvizate, a anunţat, miercuri, un oficial din serviciile de urgenţă.

Treizeci şi trei de femei protestează într-o mină din Chile

Treizeci şi trei de femei au coborât într-o mină dezafectată din Chile şi ameninţă că vor începe greva foamei pentru a cere crearea de locuri de muncă în zonele afectate de seismul şi de valul tsunami din februarie, informează presa chiliană.

Joe Biden: Eşecul ratificării tratatului START în 2010 pune în pericol securitatea SUA

Vicepreşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite ar fi în pericol dacă noul tratat de dezarmare nucleară START cu Rusia nu va fi ratificat în acest an, după declaraţiile pesimiste ale unui influent senator republican.

Cel puţin 65 de morţi, după prăbuşirea unei clădiri în India

Cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa, 105 au fost rănite şi 35 au fost date dispărute, după prăbuşirea, luni seară, a unui imobil dintr-un cartier foarte aglomerat din New Delhi, a anunţat miercuri poliţia, în condiţiile în care echipele de intervenţii continuă căutările.

Putin le cere ruşilor să îl ajute să găsească un nume pentru căţelul primit în Bulgaria

Cetăţenii ruşi sunt invitaţi să îl ajute pe premierul Vladimir Putin să găsească un nume pentru căţelul primit recent în timpul unei vizite în Bulgaria, a anunţat, marţi, serviciul de presă al Guvernului.

Nicolas Sarkozy: Romii nu sunt stigmatizaţi în Franţa

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat marţi seara că romii nu au fost stigmatizaţi în Franţa, afirmând că Parisul nu a făcut decât să respecte legile, relatează Le Point, în ediţia electronică.