Parlamentul bulgar a fost dizolvat cu două luni înainte să îşi încheie mandatul

Publicat: 14 03. 2013, 12:33
Actualizat: 29 04. 2020, 15:40

Guvernul interimar, condus de către fostul ambasador al Bulgariei în Franţa Marin Raikov, a intrat în funcţiune miercuri.

Proteste în întreaga ţară, împotriva sărăciei şi corupţiei elitelor politice, l-au obligat pe premierul conservator Boiko Borisov să demisioneze la 20 februarie.

Opoziţia a criticat foarte dur, joi, Guvernul demisionar.

„Guvernul GERB a demonstrat că o putere autoritaristă poate să existe în cadrul unei Constituţii democratice, dacă societatea civilă este slabă şi dacă valorile democratice cedează populismului”, a apreciat liderul partidului liberal al minorităţii turce MDL Lutvi Meţan, într-o dezbatere în Parlament.

„Oameni disperaţi transformaţi în torţe simbolizează rezultatele acestui Guvern”, a declarat deputatul socialist Anghel Naidenov, referindu-se la cei patru bărbaţi care s-au autoincendiat în mai puţin de o lună, în Bulgaria.

Liderul grupului parlamentar GERB Krasimir Velcev a reproşat opoziţiei că a intensificat, în rândul manifestanţilor, „ura care a contribuit la ruperea echilibrului fragil în societate”.

Într-un interviu pentru ediţia de joi a ziarului Trud, Raikov a oferit asigurări că va face tot ceea ce va putea pentru a ţine cont de poziţiile contradictorii ale protestatarilor.

„Oamenii trebuie să fie ascultaţi. Ei trebuie să fie implicaţi în analiza situaţiei şi în căutarea unor mijloace de ieşire din aceasta”, a subliniat premierul.

Ministrul Afacerilor Sociale Deiana Kostadinova a declarat pentru postul de televiziune BNT că Guvernul va susţine „familiile cele mai vulnerabile în cadrul bugetului existent”.