Parlamentul European va lua în discuţie măsuri DISCIPLINARE la adresa Ungariei
În urmă cu doar câteva luni, Comisia Europeană a iniţiat un proces similar împotriva Polonei.
Este pentru prima oară când Parlamentul European încearcă să impună sancţiuni prevăzute în articolul 7 din Carta Uniunii Europene, ce include măsuri ca suspendarea anumitor drepturi ale statelor membre, cum ar fi dreptul la vot.
Premierul ungar Viktor Orban a indicat că intenţionează să ţină un discurs în Parlamentul European pentru a prezenta contraargumente la acuzaţiile ce sunt aduse Ungariei.
O serie de europarlamentari susţin că Guvernul condus de Viktor Orban încalcă valorile UE, citând politicile Budapestei în ceea ce priveşte justiţia, mass-media, universităţile şi migraţia, inclusiv o lege ce criminalizează ajutorul acordat azilanţilor.
Pentru ca rezoluţia împotriva Ungariei să fie adoptată este necesară o majoritate de două-treimi din europarlamentari, votul urmând să se desfăşoare miercuri.
Citeşte şi: Trump va comemora atacurile de la 11 septembrie în Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat
Citeşte şi: Staţie de metrou din New York, distrusă după prăbuşirea WTC în urma atentatelor, redeschisă după 17 ani
Citeşte şi: Românul acuzat că a intrat cu buldozerul în mai multe locuinţe noi din Marea Britanie a pledat nevinovat. „Bărbatul râdea şi fotografia distrugerile”
