Secretarul american al Apărării, Ash Carter şi Ministrul Apărării din Ucraina, Stepan Poltorak, au semnat un acord în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Londra.
Carter a spus despre acord că este „foarte, foarte important” pentru că va oferi Ucrainei capacitatea de a-şi apăra teritoriul. Oficialul american nu a sugerat că acest acord va modifica rolul de asistenţă al Statelor Unite, care a fost acela de a se concentra asupra oferirii de sprijin defensiv.
În urma acestui acord, fostul general american John Abizaid a fost numit Consilier pentru Probleme de Apărare al Ucrainei, cu rolul de a ajuta autorităţile de la Kiev în implementarea reformelor în domeniul militar.
Citeşte şi: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk: Londra trebuie înceapă cât mai curând negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE
Citeşte şi: Premierul Armeniei şi-a anunţat demisia
Citeşte şi: Trump îl laudă pe Putin, pe care îl califică drept un lider mult mai bun decât Obama: „Cred că mă voi înţelege cu el”
Citeşte şi: Salah Abdeslam, suspectul-cheie în ancheta privind atentatele comise în noiembrie anul trecut în Franţa, este audiat la Palatul de Justiţie din Paris