Percheziții în Bistrița-Năsăud, Ilfov și București într-un dosar de infracțiuni economice

Publicat: 30 10. 2025, 11:16

Perchezițiile au vizat locuințele a șase bărbați cu vârste între 18 și 44 de ani, suspectați că ar fi transferat fictiv părțile sociale ale două societăți comerciale pentru a sustrage active sau a împiedica urmărirea penală.

Polițiștii au ridicat documente, înscrisuri și sisteme informatice considerate probe importante pentru anchetă.

Totodată, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere pentru foști administratori ai societăților, bănuiți că au delapidat activele firmelor și nu au plătit impozitele și contribuțiile datorate statului în termenul legal. Aceștia ar fi cesionat ulterior societățile către persoane interpuse, pentru a se sustrage sau a îngreuna urmărirea penală.

Prejudiciul estimat până în prezent depășește 1,6 milioane de lei

Din primele date, se conturează ideea unei activități organizate de cesionare fictivă, implicând persoane care ofereau servicii dedicate preluării societăților cu probleme juridice sau datorii către terți și către stat.

Acțiunile au fost sprijinite de luptătorii serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Poliției Municipiului București, Bistrița-Năsăud, Ilfov, precum și de polițiștii serviciilor de investigare a criminalității economice din Ilfov și ai sectoarelor 2, 3, 5 și 6 din București.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița pentru documentarea completă a activității infracționale și tragerea la răspundere penală a celor implicați.