Polonia avertizează Rusia: Nu vă plângeți la ONU dacă avioanele vă sunt doborâte după ce intră în spațiul aerian al NATO

Publicat: 23 09. 2025, 14:21
Actualizat: 23 09. 2025, 15:22
Radosław Sikorski, ministrul polonez al Afacerilor Externe, asculta traducerea declaratiilor de presa facute de omologul sau roman, Emil Hurezeanu (nu se afla in imagine), joi, 27 martie 2025, in Bucuresti. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Vorbind în cadrul unei sesiuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU la New York, oficialul polonez a lansat un avertisment Moscovei. „Am o singură cerere către guvernul rus: dacă o altă rachetă sau avion intră în spațiul nostru fără permisiune, în mod deliberat sau din greșeală, și este doborât, iar resturile cad pe teritoriul NATO, vă rog să nu veniți aici să vă plângeți. Ați fost avertizați”, a spus Sikorski, notează POLITICO.

Sikorski a lansat și alte critici către Moscova: „Știm că nu vă pasă de dreptul internațional și că sunteți incapabili să trăiți în pace cu vecinii voștri. Naționalismul vostru nebunesc conține o dorință de dominație care nu va înceta până când nu veți realiza că epoca imperiilor s-a încheiat și că imperiul vostru nu va fi reconstruit”.

O decizie privind doborârea aeronavelor rusești în situația în care pătrund în spațiul aerian al țării a fost luată și de către Polonia.

Consiliului de Securitate al ONU a fost convocat după ce săptămâna trecută, trei avioane militare ruse au intrat în spațiul aerian al Estoniei timp de 12 minute. În noaptea de 9-10 septembrie, drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei, alt membru NATO. Acestea au fost doborâte.