Polonia își îndeamnă cetățenii să părăsească „imediat” Belarus, pe fondul tensiunilor cu Rusia
Polonia a emis o alertă de călătorie prin care le cere cetățenilor să plece „imediat” din Belarus, în condițiile în care relațiile dintre NATO și Rusia se deteriorează tot mai mult.
Ambasada poloneză din Minsk a transmis că, „în eventualitatea unei deteriorări drastice a situației de securitate, a închiderii granițelor sau a altor circumstanțe neprevăzute, evacuarea ar putea deveni mult mai dificilă sau chiar imposibilă”.
Avertismentul vine după o serie de incidente aeriene: drone rusești au pătruns recent în spațiul aerian al Poloniei, României și, posibil, al Danemarcei, iar pe 19 septembrie Estonia a acuzat Rusia că trei avioane MiG-31 i-au violat spațiul aerian timp de 12 minute.
Tot joi, avioane de vânătoare ungare au interceptat cinci aeronave rusești deasupra Mării Baltice.
Potrivit Bloomberg, diplomați europeni au avertizat Moscova că NATO este pregătită să răspundă inclusiv prin doborârea avioanelor rusești în caz de noi încălcări.
Deși Belarus nu participă direct la invazia rusă în Ucraina, autoritățile de la Minsk sprijină mișcările de trupe rusești și au găzduit recent exercițiile militare ruso-belaruse Zapad-2025.
Pe fondul acestor manevre, Polonia a închis temporar frontiera cu Belarus, dar a ridicat restricția pe 24 septembrie.
Premierul Donald Tusk a avertizat însă că punctele de trecere ar putea fi închise din nou „dacă tensiunile sau comportamentul agresiv al vecinilor se intensifică”.