Posibila schimbare propusă de Nicușor Dan, în urma prezenței la summitul NATO
This browser does not support the video element.
Nicușor Dan a explicat că urmează o perioadă de evaluare „Sunt evaluări care urmează să fie făcute în următoarele una-două luni”.
Acesta a mai adăugat „În următoarele una-două luni, se va defini programul SAFE al Uniunii Europene și trebuie să ne poziționăm clar privind cât vrem să investim din acest program. Pe de altă parte, așa cum am spus, s-a discutat și este unul din punctele rezoluției această, pe de-o parte, cooperare în producerea de capabilități, pe de altă parte, o coordonare pentru a ajunge la o interoperabilitate în ceea ce privește echipamentele de care dispun statele membre NATO și statele europene, mai ales. Și de aici încep discuțiile tehnice, inclusiv despre companii din vestul Europei sau chiar din Statele Unite sau chiar din Turcia sau Marea Britanie, care au anumite tehnologii și cum pot ele să vină să colaboreze cu companii românești existente”.
Despre companiile românești, președintele Nicușor Dan a susținut „Companiile românești existente trebuie să fie în acord cu timpurile pe care le trăim și cu tehnologiile pe care Europa vrea să le dezvolte în următorii 10 ani. Cum se va întâmpla asta sunt chestiuni tehnice”.