Premierul Bulgariei, Rosen Zhelyazkov, a transmis în parlament că nu își va depune demisia de bunăvoie. El a precizat că va pleca din funcție doar dacă moțiunea de cenzură va fi adoptată de legislativ.
„Sunt pregătit să părăsesc funcția doar dacă parlamentul votează o moțiune de cenzură împotriva guvernului”, a declarat Zhelyazkov vineri, în cadrul sesiunii de control parlamentar. Premierul a răspuns astfel întrebărilor venite din partea opoziției, care îi cere inistent demisia.
Șeful guvernului a susținut că executivul său, învestit în ianuarie, a obținut rezultate bune într-un timp scurt. El a amintit adoptarea rapidă a bugetului pe 2025 și a prezentat indicatori economici pe care îi consideră incontestabili. „Avem o creștere economică de aproximativ 3%, dublu față de media europeană, un PIB record estimat pentru anul viitor și șomaj în scădere”, a declarat Zhelyazkov.
În favoarea guvernului său, premierul a amintit și investițiile de 5 miliarde de leva ce urmează să fie direcționate prin Planul de Redresare și Reziliență. De asemenea, a menționat colectările suplimentare de 9 miliarde de leva raportate de instituțiile fiscale. „Investițiile străine depășesc deja nivelurile ultimilor ani”, a adăugat el, citat de Novinite.
În ceea ce privește presiunile opoziției pentru o demisie imediată, Zhelyazkov a invocat litera Constituției. „Articolul 89 este clar – dacă trece moțiunea, îmi voi depune demisia. Dar nu intenționez să creez artificial o astfel de situație”.
Moțiunea de cenzură ar urma să fie depusă în cursul zilei de vineri de către alianța politică de centru WCC-DB (Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată), de partidul MECh (Moralitate, Unitate, Onoare) și de Alianța pentru Drepturi și Libertăți (ARF). MECh este o formațiune naționalistă de dreapta, iar ARF reprezintă în principal interesele minorităților. Dezbaterea și votul sunt așteptate săptămâna viitoare. În paralel, este programat și un nou protest, care a fost deja anunțat.