Preşedintele Emiratelor Arabe Unite a sosit în Qatar după atacul aerian israelian
Marţi, Israel a lansat un atac aerian asupra unor oficiali Hamas reuniţi la Doha, capitala Qatarului, printre care s-ar fi aflat şi negociatorii principali ai unui acord de încetare a focului.
Potrivit unor surse Reuters, săptămâna aceasta mai sunt aşteptaţi în Qatar, Prinţul Moştenitor al Iordaniei, Hussein, care ar ajunge miercuri şi Prinţul Moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, va ajunge joi.
Vizitele nu au fost programate, reprezentând un gest de solidaritate regională în faţa unui atac „criminal” aşa cum a fost caracterizat de oficialii qatarezi.
Majed Al Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului a afirmat marţi: „Acest atac criminal constituie o încălcare flagrantă a tuturor legilor şi normelor internaţionale şi o ameninţare gravă la adresa securităţii şi siguranţei cetăţenilor qatarezi şi a rezidenţilor din Qatar. Condamnând cu fermitate acest atac, statul Qatar afirmă că nu va tolera acest comportament imprudent al Israelului şi continuarea perturbării securităţii regionale”.