Președintele Iranului susține că s-a întâlnit cu Mojtaba Khamenei. Ayahollahul nu a fost văzut în public de la numirea sa
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a afirmat joi că s-a întâlnit cu liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei, cu care a avut discuții timp de două ore și jumătate.
Pezeshkian nu a precizat data la care a avut loc întâlnirea dintre cei doi și nici dacă a participat și altcineva. Cu toate acestea, el a susținut că schimbul de opinii a fost „complet nemijlocit”, notează Euronews.
„Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la această întâlnire a fost maniera, perspectiva și comportamentul profund sincer și umil al lui (Mojtaba Khamenei), o abordare care a transformat atmosfera într-una bazată pe încredere, calm, empatie și dialog direct”, a spus Pezeshkian, potrivit sursei citate.
Mojtaba Khamenei a fost numit lider suprem al Iranului la scurt timp după ce tatăl său, Ali Khamenei, a fost ucis într-un atac comun SUA-Israel asupra Iranului în prima zi de război, pe 28 februarie. Din momentul numirii sale, Mojtaba Khamenei nu a avut nicio apariție publică și nu a difuzat niciun material video sau audio, sporind speculații privind starea sa de sănătate. Totuși, declarații despre care se spune că ar fi fost redactate de el au fost citite la televiziunea de stat din Iran.
Acesta a fost rănit în același atac în care tatăl său a fost ucis. Publicația The New York Times, citând patru oficiali iranieni, relata în urmă cu două săptămâni că Mojtaba Khamenei a suferit răni grave în urma atacurilor, a suferit mai multe intervenții chirurgicale la picioare și brațe și că are dificultăți de vorbire din cauza arsurilor severe la față și buze.
Anunțul președintelui iranian privind întâlnirea cu Mojtaba Khamenei reprezintă prima confirmare publică că noul ayatollah a fost văzut de un înalt oficial de la numirea sa.