Preşedintele SUA avertizează asupra „isteriei” ca urmare a referendumului din Marea Britanie
„În urma votului de Brexit s-a stârnit un pic de isterie, de parcă NATO ar fi dispărut, alianţa transatlantică s-ar fi dizolvat şi fiecare stat s-ar fi retras în propriul colţ. Ori asta chiar nu s-a întâmplat,” a declarat Obama în cadrul unui interviu difuzat marţi de postul public de radio NPR.
Preşedintele american a mai spus că are respect pentru decizia alegătorilor din Marea Britanie, deşi se opune acestei mişcări, adăugând că rezultatul referendumului a semnalat faptul că alegătorii britanici au reacţionat contrar unei Europe care creştea prea repede şi „fără consensul care ar fi fost de dorit”.
Rezultatul referendumului din Marea Britanie a afectat puternic pieţele financiare internaţionale, a declanşat o criză politică majoră în Regatul Unit şi a cauzat temeri privind viitorul Europei.
Citeşte şi: Reacţia lui Obama după Brexit: Statele Unite vor continua să aibă o relaţie specială cu Marea Britanie şi UE
Citeşte şi: Zeci de funcţionari îi cer lui Barack Obama o intervenţie militară a SUA în Siria: Doar aşa putem forţa regimul sirian să accepte condiţiile armistiţiului şi negocierea unei soluţii politice
Citeşte şi: Cel mai mare eşec al lui Obama. Statistica dramatică a unui fenomen nerezolvat în SUA – Gândul