Primele cuvinte ale unei bătrâne eliberate de talibani după 8 luni de teroare

Publicat: 20 09. 2025, 21:24

Un cuplu britanic în vârstă a fost eliberat de talibani săptămâna aceasta, după opt luni de captivitate. Barbie Reynolds, 76 de ani, și soțul ei, Peter Reynolds, 80 de ani, au ajuns vineri în Qatar, după luni de negocieri între Qatar, talibani și Marea Britanie. Cei doi au locuit în Afganistan timp de 18 ani, unde au condus o fundație educațională, scrie Foxnews.

În ciuda încercării prin care au trecut, Barbie Reynolds a declarat că s-ar întoarce în Afganistan dacă ar putea. Amândoi sunt cetățeni afgani.

„Dumnezeu este bun, așa cum se spune în Afganistan”, au fost primele cuvinte pe care le-a rostit bătrâna pe aeroportul din Kabul. Cuplul, care fusese reținut în februarie, a fost întâmpinat de rude, inclusiv de fiica lor, când au sosit vineri la Doha, Qatar.

Ea a adăugat că familia lor va fi „recunoscătoare pentru totdeauna guvernelor din Qatar și Marea Britanie pentru că ne-au sprijinit în această perioadă dificilă.”

„Această experiență ne-a reamintit de puterea diplomației, empatiei și cooperării internaționale”, a mai spus ea.

Fiul cuplului, Jonathan Reynolds, a declarat pentru Sky News din SUA că sănătatea părinților săi ar fi început să se deterioreze dacă ar fi fost ținuți mai mult, deși Qatar s-a asigurat că au acces la medic și la medicamente în timpul detenției.

Experți ai Națiunilor Unite în domeniul sănătății avertizaseră, de asemenea, că detenția cuplului le-ar putea afecta grav sănătatea sau chiar le-ar putea fi fatală.

Familia lor a acuzat talibanii de rele tratamente și a cerut guvernului să explice de ce au fost arestați.

Talibanii au afirmat că cei doi bătrâni au încălcat legile afgane

Mohammed bin Abdulaziz al-Khulaifi, ministrul de stat al Qatarului, a spus că este recunoscător „pentru cooperarea fructuoasă” dintre Marea Britanie și talibani în obținerea eliberării celor doi.

Talibanii au susținut că soții Reynolds au încălcat legile afgane, fără a oferi detalii.

„Suntem foarte recunoscători că, cel puțin, astăzi este o zi umanitară importantă, în care ei se vor reuni cu familia lor”, a spus Richard Lindsay, trimisul special al Marii Britanii în Afganistan, adăugând că „în mod evident, ține de autoritățile [din Afganistan] să determine motivul pentru care au fost reținuți.”

Premierul britanic Keir Starmer a adăugat: „Vreau să aduc un omagiu rolului vital jucat de Qatar, inclusiv emirului, Alteța Sa Sheikh Tamim bin Hamad al Thani, în asigurarea libertății lor.”

Statele Unite s-au retras din Afganistan în 2021, lăsând talibanii să revină la putere.